Muraru (PNL), avertisment despre Călin Georgescu: Lanțul prorus devine tot mai strâns – e o chestiune de timp până când firul banilor va ajunge la el

”Doamna Anamaria Gavrilă, care şi-a adus întreaga familie în Parlament pe listele de deputaţi şi senatori ai POT, un partid de 6 la sută ai cărui lideri agresează fizic şi verbal jurnalişti şi oficiali, consideră că poate intimida ministrul Afacerilor Interne şi organele statului român implicate în anchetarea dedesubturilor campaniei rusofilului neolegionar Georgescu. Este clar ca lumina zilei că lanţul se strânge în jurul candidatului prorus şi este doar o chestiune de timp până când firul banilor va ajunge până la acesta“, a scris, pe Facebook, Alexandru Muraru.

Liberalul a precizat că “de la discursul feeric şi hipnotizant, de la pământul strămoşesc şi smerenie, extremiştii şi-au dat jos măştile, arătându-şi astăzi adevărata faţă, cu ameninţări marcate de nervozitate, violenţă şi lipsă de bun simţ“.

“Aceşti oameni fără scrupule sunt dispuşi să ducă România în întuneric, să acţioneze tocmai împotriva intereselor ţării noastre. Aceşti agenţi ai propagandei ruse nu vorbesc în numele românilor, ci doar în numele intereselor Federaţiei Ruse şi punând înainte propriile lor beneficii“, a afirmat Alexandru Muraru.

Partidul Oamenilor Tineri a reclamat, marţi, ”practicile securiste” pe care Cătălin Predoiu le-ar folosi ”în scop politic”, considerând că ministrul de Interne ”a trimis abuziv mascaţii” acasă la şeful de campanie al lui Călin Georgescu.

“Este halucinant cum vechii politicieni calcă în picioare democraţia şi drepturile românilor. Astăzi ministrul PNL Predoiu a acţionat întocmai ca un securist şi a trimis mascaţii acasă, peste şeful de campanie al lui Călin Georgescu. Nu au avut niciun motiv legitim pentru această acţiune. Predoiu i-a trimis să intimideze, întocmai cum se practica în comunism. Aşa funcţiona poliţia politică. La 30 de ani distanţă, în România, ministrul Predoiu acţionează întocmai ca un securist”, afirmă Anamaria Gavrilă, preşedintele POT.

Locuinţa şefului de campanie al fostului candidat independent la Preşedinţie Călin Georgescu este percheziţionată marţi, acţiunea desfăşurându-se, conform IGPR, ”în cadrul unui dosar penal, sub coordonarea unităţii de parchet competente şi cu respectarea cadrului legal în vigoare”.

Elena Udrea, din penitenciar: Plecarea lui Iohannis, momentul în care Statul Paralel își consolidează puterea prin Bolojan și Predoiu

Ai voie să parchezi pe trotuarul din fața casei? Ce spune legea actualizată și ce amenzi riști