„Există motive temeinice pentru secretizarea unor informaţii, cu siguranţă, la acest nivel, dar, pe de altă parte, cred că e bine să cunoaştem cât mai multe lucruri, pentru ca oamenii să nu simtă că li se ascund informaţii importante”, a spus Abrudean. Liberalul consideră că e nevoie de „cât mai multă transparenţă în cheltuirea banului public, indiferent de poziţiile sau de nivelul ierarhic”.
„Eu cred că, aşa cum a comunicat domnul Ilie Bolojan şi, până la urmă, este şi poziţia Partidului Naţional Liberal, este nevoie de cât mai multă transparenţă în cheltuirea banului public, indiferent de poziţiile sau de nivelul ierarhic. Cu cât avem mai multă transparenţă, cu atât evităm mai multe suspiciuni în rândul cetăţenilor. E cât se poate de clar acest lucru. Eu ştiu că domnul Bolojan este un adept al transparenţei şi cred că vom vedea, în această perioadă de interimat, cum va gestiona acest punct sensibil cu privire la cheltuielile secretizate, să spunem. Există motive temeinice pentru secretizarea unor informaţii, cu siguranţă, la acest nivel, dar, pe de altă parte, cred că e bine să cunoaştem cât mai multe lucruri, pentru ca oamenii să nu simtă că li se ascund informaţii importante”, a declarat Mircea Abrudean la Digi24, întrebat despre desecretizarea unor cheltuieli făcute din banii publici, inclusiv pentru deplasările lui Klaus Iohannis în străinătate, cu avioane private.
Preşedintele interimar al Senatului consideră că există „raţiuni de securitate” pentru care anumite cheltuieli sunt secrete, pe care nu le poate el comenta, pentru că sunt alte instituţii „care se ocupă cu aşa ceva”, însă, pe de altă parte, este „la fel de convins” că e bine ca „unele lucruri să fie cât mai transparente”.
Întrebat dacă Ilie Bolojan va face lumină în privinţa anulării alegerilor prezidenţiale, de anul trecut, Mircea Abrudean a răspuns: „Cred că după ce va ajunge imediat la Cotroceni şi va face o analiză asupra situaţiei va decide şi va comunica pe acest subiect, sunt convins de asta”.
În privinţa colaborării sale cu USR, în mandatul de preşedinte al Senatului, în contextul în care Elena Lasconi, lidera USR, nu respinge ideea ca formaţiunea să se alăture unei viitoare guvernări, cu condiţia ca Marcel Ciolacu să nu facă parte din ea, Mircea Abrudean a răspuns: „Sunt convins că voi avea o colaborare foarte bună cu USR, aşa cum, de altfel, îmi propun să colaborez cu toate partidele care sunt reprezentate în Senat. E bine să avem o perioadă de calm şi de normalitate”.
În opinia liberalului, demisia lui Klaus Iohannis şi această perioadă de tranziţie, de interimat cu Ilie Bolojan, „ar trebui să ajute în acest sens”.
„Nu ar trebui să avem în continuare presiune publică, instabilitate, circ mediatic, lucruri care nu ajută deloc România. Cred că România are nevoie de calm, de stabilitate şi asta se poate face prin dialog. Eu sunt un om al dialogului, un om de construcţie. Sunt convins că voi avea o relaţie foarte bună cu colegii de la USR, care de altfel au fost parte a unei discuţii cu privire la coaliţia din care, sigur, nu au mai făcut parte. Suntem foarte deschişi la dialog şi sunt convins că împreună vom trece cu bine această perioadă sensibilă pentru România”, a mai declarat Mircea Abrudean.
Acesta a mai spus că în cele trei luni în care se va afla în această funcţie va continua procesul de reorganizare, început de preşedintele Ilie Bolojan şi priorităţile legislative ale coaliţiei, ale PNL, care „merg înainte pe reforma statului, pe reorganizarea instituţiilor din subordinea sau de sub autoritatea Parlamentului”.
Vom continua procesul de reorganizare, eventual comasare, aşa cum a comunicat preşedintele Bolojan şi aşa cum s-a asumat la nivelul conducerii coaliţiei. Acestea sunt, practic, lucrurile pe care le-am discutat, pe care le preiau, le continuu în această perioadă scurtă, în care îmi doresc să asigur această tranziţie şi perioadă de interimat”, a mai spus preşedintele interimar al Senatului.