„Cât de mare este exagerarea atunci când spunem că Klaus Iohannis și-a aruncat țara într-o situație periculoasă din cauză că nu și-a putut ascunde plictiseala sau chiar disprețul față de poporul român? Desigur, acest dispreț a mers mult mai departe, extinzându-se și asupra îndatoririlor de serviciu pe care și le-a asumat în slujba națiunii la preluarea mandatului prezidențial pe 21 decembrie 2014.
Poate că există o doză de hiperbolă aici, dar cei care, chiar și în prezent, încearcă să umfle artificial imaginea lui Iohannis vor avea dificultăți în a construi o contra-narațiune plină de detalii despre vigilența și hărnicia sa.
În realitate, acolo unde aceste trăsături pot fi identificate, ele au fost cu adevărat mobilizate doar în slujba intereselor sale personale de-a lungul ultimului deceniu.”, susține Tom Gallagher, într-o analiză publicată pe contributors.ro.
Gallagher subliniază cum Iohannis a subminat instituțiile care funcționaseră eficient în timpul predecesorului său, Traian Băsescu, și cum a permis ca o țară deja fragilă să se alinieze tot mai mult unui sistem politizat și corupt. De exemplu, justiția și armata, doi piloni fundamentali, au suferit sub mandatul lui Iohannis.
Pe măsură ce al doilea mandat al lui Iohannis s-a desfășurat, Gallagher notează că disfuncționalitatea guvernului și creșterea corupției au amplificat sentimentul de neîncredere al cetățenilor față de conducerea țării.
„Încrederea sa s-a văzut în decizia de a-și construi (cu ajutor generos din partea statului) o reședință de lux pe Strada Aviatorilor, în nordul Bucureștiului, unde, probabil, își imagina că va juca rolul unui arhiduce baroc, chemat ocazional să medieze disputele politice.”, arată isoricul.
Gallagher se concentrează și pe lipsa de acțiune a lui Iohannis în fața crizelor majore, precum pandemia de Covid-19 și războiul din Ucraina, unde președintele nu a reușit să ofere un răspuns adecvat la problemele interne ale României.
„Sistemul de sănătate a rămas un dezastru, cu spitale în flăcări în timpul pandemiei de Covid gestionate defectuos, standardele educaționale au continuat să scadă, corupția a rămas necontrolată, iar răspunsul statului la războiul de la graniță din Ucraina a fost unul de incoerență și suficiență.”, punctează el.
În final, Gallagher afirmă că Iohannis a demonstrat o aroganță care a lăsat impresia că țara poate fi condusă fără a lua în considerare voința și nevoile populației:
„În orice epocă, o asemenea aroganță orbitoare ar fi fost probabil sancționată, dar într-o eră a comunicațiilor instantanee, în care tehnologia informației a transformat războiul politic într-un instrument de o forță inimaginabilă, era aproape garantat că Iohannis își va face dușmani periculoși.”
Gallagher mai arată că: „Datorită unui cameleon politic care s-a dovedit un șef de stat aproape inutil, Occidentul va trebui acum să acorde României mult mai multă atenție decât a făcut-o în ultimii ani.
Multe mistere rămân în jurul modului său de guvernare, iar în lunile de criză ce vor urma, probabil, se vor adăuga și altele, pe măsură ce va încerca să orchestreze evenimentele în avantajul său, sprijinit de o presă cumpărată în totalitate de guvernarea 2021-2024.”
