”Nu vorbesc de independenţa justiţiei, vorbesc de eficienţa justiţiei, pentru că în zona penală vedem zone întregi de corupţie de care nu s-a atins nimeni”, a mai spus Nicuşor Dan.
Întrebat ce aşteptări are de la nou preşedinte interimar, Ilie Bolojan, Nicuşor Dan a arătat că ne aflăm într-o perioadă de tranziţie după un eveniment extrem de important, anularea alegerilor, care a reprezentat un eveniment extraordinar.
”Sunt două aşteptări esenţiale: unul, să lămurim acest fenomen al anulării alegerilor, adică cine a contribuit la campanie, cu cât, care a fost mijloacele şi aşa mai departe, (..) pentru ca tot mai mulţi români să aibă convingerea că decizia Curţii Constituţionale a fost una justă şi să recâştige încrederea în sistemul democratic şi doi, să avem garanţia că alegerile care urmează vor fi unele corecte şi nu va exista o interferenţă care să favorizeze pe unul dintre candidaţi” a precizat primarul.