„Bolojan nu trebuie să accentueze ideea de interimat. El trebuie să se comporte ca un președinte deplin, să uzeze de toate prerogativele unui președinte, pentru că această ultimă perioadă tristă nu face parte din mandatul său. România are nevoie de un președinte până când îl alegem pe următorul. Vom avea Consiliul European, se vor lua decizii foarte importante, iar domnul Bolojan nu poate evita asumarea unor hotărâri esențiale. Trebuie să îl sprijinim cu toții pentru ca el să reprezinte România cu toată forța.”, a declarat Crin Antonescu.
În ceea ce privește situația actuală a țării, fostul președinte interimar a făcut referire la tendința istorică a românilor de a idealiza trecutul, conform sintagmei ‘era mai bine înainte’. „Această glanda de nostalgie este frumoasă în artă, în poezie, dar în politică nu este folositoare. De aceea, este util să vorbim despre România de acum, nu despre România de dinainte”, a adăugat Crin Antonescu.
Antonescu a făcut și o comparație între mandatul interimar al lui Ilie Bolojan cu propriul său mandat de președinte interimar din 2012 afirmând că atunci a preferat să limiteze folosirea prerogativelor prezidențiale, deoarece era o situație politică tensionată, marcată de suspendarea lui Traian Băsescu. „Nu are nimeni cum să îi dea vreo dispoziție președintelui României, decât poporul român reunit în referendum”, a punctat el.