UPDATE-Trump şi Putin convin negocieri ”imediate” cu privire la Ucraina

Preşedinţii american Donald Trump şi rus Vladimir Putin au convenit să lanseze negocieri ”imediate” prin care să pună capăt Războiului din Ucraina, într-o convorbire telefonică spectaculoasă, miercuri, care reface cărţile după trei ani de război, relatează AFP.

Rusia şi Statele Unite vor începe ”imediat” să negocieze cu privire la Ucraina, anunţă preşedintele american pe reţeaua sa de socializare Trutsh Social, adăugând că a purtat o ”conversaţie prelungită şi foarte productivă” cu omologul său rus.

El precizează că îl va informa pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski ”imediat” cu privire la dialogul său cu Vladimir Putin.

”Vrem să punem capăt milioanelor de morţi legate de Războiul Rusia/Ucraina. Preşedintele Putin a folosit inclusiv foarte percutantul meu slogan de campanie «BUN SIMŢ». Credem amândoi în el foarte puternic”, se felicită preşedintele american.

”Am discutat despre forţele naţiunilor noastre şi despre marele beneficiu care va exista într-o zi să cooperăm”, mai scrie Donald Trump, raportând acest prim schimb cu preşedintele rus de la întoarcerea sa la putere, la 20 ianuarie.

La rândul său, Vladimir Putin i-a spus lui Donald Trump că vrea să ajungă la o ”soluţie pe termen lung” în Războiul din Ucraina prin ”negocieri de pace”, anunţă Kremlinul, evocând un apel telefonic de o oră şi jumătate.

”Preşedintele Putin a menţionat necesitatea atacării cauzelor profunde ale conflictului şi a convenit cu Trump că o soluţie pe termen lung poate fi găsită prin intermediul unor negocieri de pace”, a declarat presei un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.

EUROPA ÎNGRIJORATĂ

Cei doi lideri au convenit, de asemenea, să se viziteze în ţările lor, potrivit preşedintelui american.

Donald Trump, până acum prea puţin vorbăreţ despre intenţiile sale faţă de Ucraina, s-a angajat să pună capăt rapid ”carnagiului” războiului, inclusiv exercitând presiuni asupra Kievului, care a primit ajutoare militare în valoare de  miliarde de dolari de la Washington în timpul predecesorului său democrat Joe Biden.

Apelul telefonic între cei doi lideri are loc la o zi după eliberarea de către Rusia a unui american, Marc Fogel, condamnat la 14 ani de închisoare cu privire la deţinere de droguri.

În schimb, Washingtonul a acceptat să-l elibereze pe rusul Aleksandr Vinnik, un expert în informatică acuzat de multiple infracţiuni legate de platforma de schimb de criptomonede BTC-e, a anunţat miercuri un oficial american sub protecţia anonimatului.

Casa Albă anunţa marţi că speră ca acest schimb să marcheze ”începutul unei relaţii” cu Rusia care să pună capăt Războiului din Ucraina.

În acelaşi timp, la Bruxelles, noul secretar american al Apărării Pete Hagseth a  trasat în mod clar, miercuri, liniile roşii ale lui Donald Trump cu privire la NATO şi Ucraina.

El a catalogat drept ”irealistă” o revenire a Ucrainei la frontierele de dinainte de 2014, între care se aflau Crimeea.

La fel, o aderare a Ucrainei la NATO în urma negocierilor de pace ”nu este realistă”, a declarat el.

Europenii se tem să nu se facă fără ei un eventual acord de pace între Ucraina şi Rusia şi în detrimentul Kievului.

Războiul din Ucraina, lansat după invazia rusă din februarie 2022, s-a soldat cu sute de mii de morţi şi răniţi în apropate trei ani de conflict armat.

Zelenski anunţă că a discutat îndelung cu Trump despre ”posibilitatea ajungerii la pace” în Ucraina, după ce miliardarul convine cu Putin negocieri ”imediate”

VIDEO Crin Antonescu le declară război total lui Victor Ponta și Călin Georgescu: ‘Șarlatani’ care își căutau posturi călduțe în sistem