Antrenoarea naţionalei ruse de gimnastică artistică Irina Viner demisionează în urma unui conflict cu presupusa parteneră a lui Putin, fosta gimnastă Alina Kabaieva

Antrenoarea echipei naţionale ruse de gimnastică artistică Irina Viner şi-a anunţat miercuri demisia, iar presa evocă un conflict cu fosta campioană olimpică Alina Kabaieva, presupusa parteneră a preşedintelui rus Vladimir Putin, un diferend care a început în vara lui 2024, la Jocurile BRICS, din cauza trucării scorurilor campioanelor lor, relatează AFP.

”Am luat decizia de a demisiona din postul de antrenoară-şefă a echipei de gimnastică artistică”, anunţă Irina Viner, în vârstă de 76 de ani, citată de agenţia oficială rusă de presă Tass, fără să spună motivul.

Potrivit serviciului rus al BBC şi presei ruse de opoziţie, antrenoarea se afla în conflict, în ultimele luni, cu fosta gimnastă Alina Kabaieva, pe care Irina Viner a antrenat-o în anii ’90 şi care ar întreţine de mai mulţi ani o relaţie cu Vladimir Putin, niciodată confirmată de către cei doi.

Acest conflict între cele două femei a început în vara lui 2024, în timpul Jocurilor BRICS, în oraşul rus Kazan, pe Volga, o competiţie multisportivă anuală susţinută aprig de Rusia, care a fost îndepărtată de la Jocurile Olimpice (JO) din cauza unor scandaluri vaste de dopaj şi ofensivei militare împotriva Ucrainei.

Potrivit BBC, este vorba despre acuzaţii de trucarea scorurilor în favoarea unei gimnaste antrenate de către Irina Viner şi în defavoarea celei prezentate de către Alina Kabaieva, care conduce din 2022 o Academie de Gimnastică Artistică.

Alina Kabaieva i-a adus miercuri un omagiu antrenoarei sale, cea care i-ar fi prezentat-o în 2021 preşedintelui rus, potrivit presei.

Irina Viner ”ne-a oferit momente de neuitat de triumf şi mândrie, iar aceste succese vor rămâne în istorie pentru totdeauna”, scrie fosta gimnastă pe site-ul academiei sale.

Ministrul rus al Sporturilor Mihail Degtiariov îi mulţumeşte lui Viner pentru munca sa şi ”susţinerea pe care a oferit-o sportivilor timp de decenii”, potrivit Tass.

Preşedintele rus îşi protejează aprig viaţa privată după divorţul de soţia sa Liudmila, în 2013.

În 2008, un ziar rus, Moskovski Korrespondent, a fost închis după ce a evocat o recăsătorire a lui Vladimir Putin cu Alina Kabaieva, cu 31 de ani mai tânără decât acesta.

VIDEO Doliu imens în sportul mondial: A murit un boxer legendar – A avut o revenire în ring istorică

SUA vor un acord economic în schimbul susţinerii Ucrainei împotriva Rusiei, anunţă noul secretar american al Trezoreriei Scott Bessent la Kiev. Zelenski anunţă finalizarea unor acorduri economice cu SUA la Conferinţa Securităţii de la Munchen