„Ăsta e statul paralel care lucrează și lupta mea cu ei de abia acum începe”, spune Dan Diaconescu într-o declarație exclusivă pentru Gândul, anunțând că va ataca decizia, care nu este definitivă.
Dan Diaconescu a declarat că a aflat din presă despre decizia Judecătoriei Constanța de condamnare, hotărâre care nu a fost publicată nici pe portalul instanțelor.
„E prima condamnare din România care nu e publică. Văd că o are presa – mă rog, înțeleg că nici presa nu o are, o are doar o sursă -, eu nu o am, ca și inculpat, ca și condamnat, n-am această condamnare, n-am nici măcar minuta, n-am absolut nimic”, a spus Dan Diaconescu, pentru Gândul.
În acest context, omul de televiziune a adăugat că, luni, un reprezentant al serviciilor secrete românești l-a contactat și i-a spus că, dacă nu renunță la proiectul redeschiderii OTV înainte de alegeri, o să îl condamne la zece ani.
„Am crezut că e o glumă. Văd acum că gluma se îngroașă și nu știu ce fac ei acolo. Cred că la ora asta lucrează la sentință, lucrează la motivare. Întâi văd că pregătesc opinia publică să vadă ce reacții va avea și pe urmă cred că vor veni cu condamnarea. E halucinant, dar cred că asta e, în sfârșit, dovada nevinovăției mele”, a spus Dan Diaconescu.
Dan Diaconescu: Asta e oculta românească, statul paralel
„Să dai 8 ani și 4 luni pentru așa ceva, în care legea prevede 2 ani maximum de pedeapsă pentru prostituția infantilă sau 5 ani maximum de pedeapsă pentru sex cu minori, mi se pare halucinant. Dar asta este oculta românească, ăsta e statul paralel care lucrează și lupta mea cu ei de abia acum începe”, a completat Dan Diaconescu.
Dan Diaconescu a confirmat că va ataca decizia, când va fi înștiințat formal.
„Vom face, evident, apel. Sperăm ca măcar în apel să avem o judecată corectă. Cinci martori din șase au spus ce s-a întâmplat în acest dosar, că au fost bătuți, torturați, amenințați de către polițiști. Eu nu m-am întâlnit cu aceste fete, nu le cunosc, n-aveam cum să fac sex cu ele de la distanță sau prin telepatie. Deci totul este o aberație cap-coadă.
Dar cea mai aberantă situație este această condamnare venită pe surse, care nu s-a produs în sala de instanță”, a mai spus Dan Diaconescu.