Moldovagaz cumpără gaze de pe Bursa Română pentru livrările în regiunea transnistreană

Această tranzacție are loc în contextul dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) prin care, 11 și 12 februarie, Moldovagaz să vândă către Tiraspoltransgaz 2 milioane de metri cubi de gaze și să împrumute alte 3 milioane de metri cubi.

Anterior, compania maghiară MET Group a confirmat că este pregătită să efectueze livrări de gaze naturale în Republica Moldova, însă acestea pot avea loc doar dacă Operatorul Sistemului de Transport al Gazelor din Ucraina permite tranzitul. Cei din urmă au confirmat pentru Teleradio-Moldova că negociază cu MET.

În urma refuzului administrației de la Tiraspol de a accepta un ajutor european de 60 de milioane de euro, Guvernul Republicii Moldova a adoptat o derogare de la legislația actuală, permițând livrările de gaze către regiunea transnistreană printr-un trader

european. Potrivit deciziei Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE), începând cu 13 februarie, Tiraspolul va primi zilnic 3 milioane de metri cubi de gaze, iar orice volum suplimentar va fi supus impozitării de către autoritățile de la Chișinău.

Livrările vor fi realizate de compania MET Gas and Energy Marketing AG, trader activ pe piața europeană de gaze, și achitate de JNX General Trading L.L.C., din Dubai. Gazul va fi adus la frontiera Republicii Moldova și transportat către regiunea transnistreană printr-un acord între Moldovagaz și Tiraspoltransgaz.

Criza energetică din regiune a început după ce, la 1 ianuarie 2025, Gazprom a sistat complet livrările de gaze naturale către Republica Moldova, afectând în special stânga Nistrului, unde autoritățile separatiste primeau anterior gaze gratuite din Rusia.

Pe 27 ianuarie, premierul Dorin Recean a anunțat că Uniunea Europeană oferă țării noastre un grant de urgență de 30 de milioane de euro pentru achiziția de gaze naturale, iar Guvernul a aprobat împrumutul a 3 milioane de metri cubi de gaze către regiunea transnistreană, pentru a menține presiunea necesară în conducte până la 31 ianuarie.

Începând cu 1 februarie și până pe 10 februarie, în regiune au fost livrate gaze procurate dintr-un grant european pentru nevoile populației și producerea energiei electrice la Centrala de la Cuciurgan.

Ministrul bulgar al energiei a promovat terminalul de gaz natural lichefiat Alexandroupolis în Statele Unite

China propune să găzduiască un summit Putin-Trump pentru a pune capăt războiului din Ucraina – WSJ