Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu, reales preşedinte al USR Bucureşti, cu peste 56% dintre voturile exprimate de membrii filialei / Componenţa Biroului Municipal Bucureşti

Fostul ministru al Sănătăţii Vlad Voiculescu a fost reales preşedinte al USR Bucureşti, cu peste 56% dintre voturile exprimate de membrii filialei. De asemenea, a fost aleasă componenţa Biroului Municipal Bucureşti.

”Membrii USR Bucureşti şi-au votat conducerea filialei – preşedintele şi membrii Biroului Municipal – un exerciţiu democratic deschis tuturor membrilor filialei. Prin vot liber şi corect, membrii USR Bucureşti au decis împreună direcţia în care să ne îndreptăm pentru a continua lupta pentru un oraş mai bine administrat şi o societate mai bună”, anunţă, vineri, USR Bucureşti, într-un comunicat de presă.

Potrivit formaţiunii, Vlad Voiculescu a fost ales preşedinte al filialei USR Bucureşti cu peste 56% dintre voturile valabil exprimate.

”Avem o echipă determinată, pregătită să ducă mai departe valorile USR şi să construiască un Bucureşti mai bine administrat. Prioritatea noastră este transparenţa, eficienţa şi apropierea de cetăţeni, astfel încât să oferim soluţii reale pentru problemele oraşului,” a declarat Vlad Voiculescu, preşedintele ales al USR Bucureşti.

În cadrul alegerilor au fost aleşi şi membrii Biroului Municipal Bucureşti al USR care vor asigura conducerea organizaţiei, alături de preşedintele Vlad Voiculescu, respectiv:

  • Claudiu Năsui, fost ministru al Economiei, deputat USR Bucureşti
  • Diana Stoica, deputată USR Bucureşti, preşedinta Comisiei pentru Afaceri Europene
  • Andrei Stan, consilier local USR Sector 3
  • Gabriela Dinu, consilieră generală în Consiliul General al Municipiului Bucureşti
  • Ştefania Danciu, membră USR Bucureşti, învăţătoare
  • Clotilde Armand, vicepreşedintă USR, fost primar al Sectorului 1
  • Alexandru Dimitriu, deputat USR Bucureşti
  • Cristian Laslo, consilier local USR Sector 5
  • Adrian Buduroi, consilier local USR Sector 3
  • Anamaria Reniuţ-Naomi, consilieră generală în Consiliul General al Municipiului Bucureşti
  • Dragoş Radu, consilier general în Consiliul General al Municipiului Bucureşti
  • Alexandru Roşu, membru USR Bucureşti, economist-antreprenor
  • Lucian Gavril, consilier general în Consiliul General al Municipiului Bucureşti
  • Bogdan Chivu, membru USR Bucureşti, inginer-antreprenor

Din Biroul Municipal USR Bucureşti fac parte şi preşedinţii aleşi ai organizaţiilor de sector ale partidului:

  • Andrei Nicolaescu – preşedinte USR Sector 1
  • Radu Mihaiu – preşedinte USR Sector 2
  • Lucian Judele – preşedinte USR Sector 3
  • Simona Spătaru – preşedintă USR Sector 4
  • Iustin Roşca – preşedinte USR Sector 5
  • Alin Stoica – preşedinte USR  Sector 6

Potrivit datelor transmise de către organizaţie, noua echipă de conducere trebuie să pregătească filiala pentru următoarele alegeri şi ”să continue lupta pentru un oraş modern, european, bine administrat şi cu respect pentru cetăţeni”.

”Suntem conştienţi că urmează provocări importante, dar, cu sprijinul şi implicarea bucureştenilor, suntem gata să demonstrăm că politica poate fi făcută altfel – cu integritate, competenţă şi viziune”, a mai transmis formaţiunea.

 

 

 

Şeful Pentagonului: Europa să nu creadă că prezenţa SUA pe continent va dura o veşnicie

Ilie Bolojan: Reasigur toţi partenerii şi aliaţii că ţara noastră rămâne un aliat de încredere, ferm angajat în favoarea unei Uniuni Europene coezive, a unei NATO mai puternice şi a unui Parteneriat Transatlantic solid