Evoluția celor auto-intitulați „liberali” a fost dezstruoasă în ultimii 10 ani, sub comanda directă a lui Klaus Iohannis.
Îmbrățișând, întâi, „progresismul bruxelez” reprezentat de Dacian Cioloș, pe care l-au pus premier și căruia i-au făcut campanie, deși el se rușina de asta, „urmașii Brătienilor” au continuat prin preluarea și scandarea sloganurilor fasciste ale USR („ciuma roșie”, plăcuțele suedeze ca opinie politică, „cine nu sare ia condamnare”, „DNA să vină să vă ia” ș.a.). Anul trecut, după scorul-record obținut la europarlamentare, alături de PSD, pe liste comune, dar și la locale (unde l-au reinstalat pe Nicușor Dan la Primăria Capitalei), văzându-se cu sacii în căruță, aceiași „urmași ai Romei” (cum îi numea Eminescu în Scrisoarea III) au simțit nevoia câtorva răzgândeli. Întâi data prezidențialelor, iar apoi, după refuzul partenerilor de a asigura un loc de muncă la Senat pentru Klaus Iohannis, printr-o lege dedicată, ruperea coaliției, dar rămânerea la guvernare, ca să „păzească pepenii” de PSD. Inconsecvența, împreună cu lipsa de viziune și mesaj au dus partidul la un rezultat ridicol pentru Nicolae Ciucă pe 24 noiembrie – datorat poate și finanțării campaniei online a lui Călin Georgescu, după cum a anunțat ANAF. O săptămână mai târziu, PNL a izbutit doar jumătatea scorului parlamentar din 2020: 13% față de 25% cu 4 ani în urmă. Totuși, e de analizat dacă trendul poate fi inversat.
Prin persoana lui Cătălin Predoiu, partidul încearcă să revină la percepția care l-a consacrat, aceea a unei competențe punctuale și a unei conduite predictibile. Aura vechiului blazon liberal a fost demolată de nume precum Orban, Cîțu sau Ciucă. Primul organiza petreceri la Guvern, în plină pandemie, al doilea „nu lua prizonieri” pe facebook, iar ultimul.. „ăăăă”. Prin comparație, actualul ministru al Internelor are în portofoliu nu doar școala făcută bine și la timpul ei, o respectabilă meserie în avocatură, dar și câteva succese incontestabile: la Justiție a promovat cele mai bune coduri (doar 2 articole din peste 2000 au fost invalidate de Curtea Constituțională, restul problemelor fiind generate de modificările ulterioare din Parlament). De asemenea, România a scăpat de Mecanismul de Cooperare și Verificare, o găselniță birocratic-oengistă total nepractică, impusă de Bruxelles în ultimii mulți ani, prilej pentru trompetele soroșiste de a-și promova propriii candidați sau propriile partide drept „oameni noi” și curați.
De când e la Interne, Predoiu a reușit, prin negocieri complicate, ca România să fie admisă în Schengen, iar structurile din subordine să înceapă cu adevărat lupta împotriva crimei organizate: capturile-record de droguri sunt o dovadă palpabilă a schimbării de abordare. În plus, în pofida aurei de profesionist al domeniului juridic, legăturile sale cu PNL sunt vechi: încă de la începuturile anilor `90 a gravitat în zona PNL Aripa Tânără, iar prima nominalizare ca ministru al Justiției, în cabinetul Trăiceanu, a venit la recomandarea celebrului avocat, Ionel Hașotti. Astfel, Traian Băsescu a fost obligat să îl desemneze în funcție, după ce refuzase, abuziv și nefundamentat, prima propunere, în persoana Noricăi Nicolai, pentru același portofoliu. În fine, raportat la devotamentul față de propriul partid, Cătălin Predoiu și-a asumat în 2016, după bâlbele schimbării celor 3 candidați pentru Primăria Capitalei, o luptă cu previzibil eșec.
Candidatul la prezidențiale al coaliției
O a doua șansă de redresare și recredibilizare a PNL poate veni prin candidatura lui Crin Antonescu. Deși acesta a renunțat la calitatea de membru de partid, urmare a susținerii obținute de la coaliția PSD-PNL-UDMR, faima discursului său articulat rămâne o amprentă a vechilor liberali. Momentan, este dificil de estimat scorul pe care îl va obține în primul tur, însă argumentul său principal pentru oamenii raționali nu este votul negativ. Spre deosebire de Băsescu și Iohannis, ori, mai nou, Călin Georgescu sau Nicușor Dan, Antonescu nu cere voturi pentru a lupta, populist, cu adversari imaginari, ci în sprijinul unor principii pe care le promovează: rolul de mediator al președintelui și refacerea coeziunii sociale, ambele compromise timp de două decenii, precum și profilarea României ca actor cu voce, idei și interese în contextul internațional actual. Nu în ultimul rând, propunerea coaliției nu face promisiuni mesianice, nu își ia angajamente nerealiste, ci încearcă doar să aducă o notă de firesc și decență autentică în dezbaterea isterică a zilelor noastre.
Nevoia de consecvență
După zecile de „piruete politice” ale ultimilor (prea mulți ani) ani, PNL are o singură șansă: menținerea coaliției și promovarea unui parcurs predictibil. Cu o situație bugetară complicată, cu o majoritate guvernamentală fragilă și un val de tensiune socială ușor perceptibil, partidul trebuie să se clarifice doctrinar și să renunțe la vocile adesea neconvingătoare în spațiul public. Dacă baletul și cochetarea cu exponenții USR sau cu Nicușor Dan vor continua, pe modelul ultimilor 10 ani, irelevanța și prăbușirea vor fi inevitabile. Și așa, România este singura țară care încă mai are în prim-plan partidele întemeiate după 1989. Dar dacă PSD, cu toate păcatele și lucrurile imputabile, are o coerență decizională și o vocație a guvernării unanim acceptate, PNL e nevoit să își regăsească busola, în jurul imaginii și acțiunii lui Cătălin Predoiu și Crin Antonescu.
