Kremlin: Pacea, nu războiul, este acum prioritatea pentru Rusia şi Statele Unite

Kremlinul a declarat duminică că semnificaţia convorbirii telefonice dintre Vladimir Putin şi Donald Trump constă în faptul că Rusia şi Statele Unite vor discuta acum despre pace, nu despre război, relatează Reuters.

”Acesta este un semnal puternic că vom încerca acum să rezolvăm problemele prin dialog”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, într-un interviu acordat reporterului televiziunii de stat Pavel Zarubin, într-un clip difuzat duminică.

”Acum vom vorbi despre pace, nu despre război”, a mai spus acesta.

Peskov a subliniat că prima întâlnire dintre Putin şi Trump are o semnificaţie specială în actualul context geopolitic şi a adăugat că sancţiunile impuse de Occident nu vor împiedica discuţiile dintre Rusia şi SUA, deoarece ”pot fi ridicate la fel de repede cum au fost impuse”.

 

Maramureş: Nouă percheziţii în Borşa la persoane suspectate de contrabandă şi braconaj / Au fost găsite arme, muniţie, două trofee de cerb şi patru perechi de coarne de cerb – FOTO

Ministrul Apărării s-a întâlnit cu omologul său ucrainean