„O inspiraţie eternă. O moştenire nemuritoare. Adio, preşedinte al preşedinţilor”, a scris Porto pe contul său X despre conducătorul care a petrecut 42 de ani la cârma Dragonilor (1982-2024).
„Între 23 aprilie 1982 şi 7 mai 2024, cel mai mare club din nord (al ţării) a devenit cel mai bun club portughez şi a crescut de la nivel local şi regional la nivel european şi mondial. Nu şi-a uitat niciodată rădăcinile, FC Porto a crescut odată cu oraşul şi oraşul a crescut odată cu FC Porto. Clubul are mai mult de 131 de ani de istorie, dar există un înainte şi un după Jorge Nuno Pinto da Costa”, a scris FC Porto într-un comunicat.
Succesorul său André Villas-Boas a adus un omagiu memoriei unui om care „s-a dedicat trup şi suflet clubului”. „Acesta este un moment de profundă durere şi de trist regret pentru toţi suporterii lui Porto şi pentru fotbalul naţional şi internaţional. Asistăm la plecarea unui om care şi-a lăsat amprenta asupra FC Porto, asupra membrilor şi suporterilor săi, asupra Portismo, asupra oraşului Porto, asupra regiunii de nord şi asupra ţării.”
În timpul preşedinţiei de 42 de ani a lui Pinto da Costa, FC Porto câştigat 68 de titluri: două Liga Campionilor, două Cupe Intercontinentale, o Supercupă a Europei, două Liga Europa, 23 de campionate ale Portugaliei, 15 Cupe ale Portugaliei, 22 Supercupe şi o Cupă a Ligii Portugaliei.