Nicolae Dinu a postat, pe o pagină de socializare, filmuleţe cu copii care se dau cu săniuţele pe strada transformată în derdeluş, transmite Agerpres.
„Intrarea dinspre Ostrov în comună o închidem până în centru, şoseaua rămâne pârtie pentru copii, se va circula pe partea cu mănăstirea. Mulţumesc frumos pentru înţelegere, să se bucure şi copiii ăştia puţin de iarnă, de puţină zăpadă”, spune primarul, într-unul dintre filmuleţe.
Copiii şi-au exprimat bucuria faţă de decizia luată de autoritatea locală.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o nouă avertizare pentru Constanţa – Cod galben de ninsori temporar viscolite şi strat de zăpadă, în intervalul 16 februarie, ora 10,00 – 18 februarie, ora 10,00.
În judeţul Constanţa va ninge moderat cantitativ, stratul de zăpadă ajungând la grosimi cuprinse între 10 şi 20 de centimetri. Temporar vântul va avea intensificări cu viteze de până la 45 kilometri/oră, viscolind ninsoarea.