Louis Munteanu, golgeterul campionatului, s-a accidentat la încălzirea efectuată înaintea meciului şi a fost înlocuit în primul unsprezece de Postolache Meciul de la Iaşi s-a disputat pe o ninsoare deasă, iar prima ocazie a aparţinut gazdelor, prin Marchioni, însă Hindrich a fost la post în minutul 2. După numai două minute oaspeţii au deschis scorul, prin Korenica, care a înscris din centrarea lui Camora. conform news.
În minutul 27 Sekou Camara l-a lovit involuntar pe Graovac, după o fază la care a vrut să reia din foarfecă, şi, după verificarea VAR arbitrul a decis să-i arate cartonaşul roşu ieşeanului, şi echipa lui Vasile Miriuţă a rămas în zece.
Pe finalul primei părţi Nkololo a marcat pentru CFR, dar golul a fost anulat pentru un fault comis anterior. Minutul 57 a adus ratarea uriaşă a lui Postolachi, care nu a reuşit să înscrie din faţa porţii goale. Atacantul molovean s-a şi accidentat şi a fost înlocuit, iar gazdele au egalat în minutul 64, prin Guilherme Soares.
Elevii lui Dan Petrescu au forţat înscrierea golului victoriei, dar ratările şi intervenţiile portarului Fernandez au menţinut scorul de pe tabelă, Poli Iaşi – CFR Cluj 1-1.
CFR Cluj este pe locul al doilea în campionat, cu 47 de puncte, iar Poli Iaşi are 24 de puncte, ocupând locul 15. Ieşenii au acelaşi număr d epuncte cu ocupanta poziţiei a 14-a, FC Botoşani.
POLI IAŞI: J. Fernandez – Guilherme Soares, Samayoa, Claudio Silva (Adăscăliţei 46), Ispas – Tailson (Skuka 46), M. Bordeianu, Marchioni (Gouet 46), S. Stefanovici (Borduşanu 90) – A. Roman (Diakhaby 80) – S. Camara. ANTRENOR: Vasile Miriuţă
CFR CLUJ: Hindrich – Graovac (Simao Rocha 69), Bolgado, M. Ilie, Camora – Korenica, Djokovic (Emerllahu 76), Al. Păun – Nkololo, Postolachi (Juric 69), M. Kamara (Fică 69). ANTRENOR: Dan Petrescu
Cartonaşe galbene: Samayoa 35, Ispas 38, Diakhaby 85, Skuka 90+1 / M. Ilie 51, Korenica 65
Cartonaş roşu: Sekou Camara (Poli Iaşi) min. 29
Arbitri: Florin Andrei – Sebastian Gheorghe, Mihăiţă Necula
Arbitru VAR: Horia Mladinovici – Ovidiu Artene