Robot ultraperformant, de ultimă generaţie, achiziţionat de Consiliul Judeţean Cluj, din fonduri europene, pentru Spitalul Clinic de Boli Infecţioase/ Cât a costat echipamentul FOTO

Un echipament robotizat ultraperformant, de ultimă generaţie, a fost achiziţionat de Consiliul Judeţean Cluj, din fonduri europene, pentru Spitalul Clinic de Boli Infecţioase din municipiul Cluj-Napoca. Robotul pentru citirea antibiogramelor cu soft de interpretare şi prelucrare a datelor, în valoare de 587.500 lei, fără TVA, a fost pus în funcţiune în cadrul Laboratorului de analize medicale al unităţii sanitare aflate în subordinea CJ Cluj.

Consiliul Judeţean Cluj a informat că a dotat Spitalul Clinic de Boli Infecţioase cu un nou echipament medical de înaltă tehnologie destinat reducerii riscului de infecţii nosocomiale.

„În valoare de 587.500 lei, la care se adaugă TVA, robotul pentru citirea antibiogramelor cu soft de interpretare şi prelucrare a datelor a fost achiziţionat în cadrul unui proiect cu finanţare europeană, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, câştigat şi implementat de forul administrativ judeţean”, se arată în comunicatul citat.

Alin Tişe, preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, a declarat că autorităţile judeţene continuă să investească în  dotarea şi modernizarea Spitalului Clinic de Boli Infecţioase, „prestigioasă unitate medicale ce poate fi considerată un etalon în ceea ce priveşte activitatea spitalicească şi cea ambulatorie”.

„Dotările pe care le-am achiziţionat din fonduri europene nerambursabile au o contribuţie semnificativă la prevenirea infecţiilor asociate asistenţei medicale, precum şi la protejarea vieţii şi a sănătăţii pacienţilor şi a întregului personal”, a mai afirmat Tişe.

Robotul pentru citirea antibiogramelor cu soft de interpretare şi prelucrare a datelor a fost pus în funcţiune în cadrul Laboratorului de analize medicale al unităţii sanitare aflate în subordinea Consiliului Judeţean Cluj.

Autoritatea Electorală Permanentă, precizări în legătură cu votul românilor din străinătate pentru alegerile prezidenţiale/ 2.657 cereri de vot prin corespondenţă şi 1.516 cereri pentru votarea la secţii, primite până luni, la ora 11.00

Meci de gală pentru Istvan Kovacs. Va arbitra Real Madrid – Manchester City, din play-off-ul Ligii Campionilor