Decesele celor doi – Yi Lanying, care avea 99 de ani, şi Tao Chengyi, de 89 de ani – reduc numărul supravieţuitorilor cunoscuţi la 28.
Masacrul a marcat profund viaţa lui Yi Lanying, care a trăit sub semnul traumei şi al anxietăţii şi care îşi exprimase speranţa că generaţiile viitoare „nu vor uita niciodată vieţile nevinovate care au fost pierdute”, îşi aminteşte Centrul Memorial după moartea ei.
La rândul său, Tao Chengyi şi-a pierdut tatăl, unchiul şi vărul în acel masacru, despre care, în timpul vieţii sale, a declarat că i-a „distrus” copilăria.
Mărturiile acestor victime au fost incluse în 2015 în Registrul Memoriei Mondiale al UNESCO.
În fiecare an, China comemorează victimele masacrului cu o ceremonie la Memorialul Victimelor Masacrului de la Nanjing.
La 13 decembrie 1937, armata japoneză a invadat Nanjing (estul Chinei), iar în următoarele şase săptămâni forţele sale au incendiat şi au jefuit oraşul, au violat în masă zeci de mii de femei şi au ucis între 150.000 şi 340.000 de persoane, potrivit diverselor surse istorice, scrie EFE.