Paul-Jose MPoku e noul mijlocaş central al formaţiei UTA Arad. Fotbalistul cu oigini congoleze şi paşaport belgian a semnat, luni, un contract cu echipa arădeană. Cotat pe transfermarkt la 700.000 de euro, noul jucător al “Bătrânei Doamne” a evoluat la toate categoriile de juniori ale naţionalei Belgiei.
La nivel de seniori a optat pentru echipa naţională a Republicii Congo.
În vârstă de 32 de ani, Mpoku şi-a început cariera în Belgia, evoluând la Standard Liege, club la care a fost antrenat şi de Mircea Rednic.
Au urmat experienţe în campionate importante precum în Italia, la Cagliari şi Chievo Verona, dar şi în Grecia, la Panathinaikos.