BREAKING | Franța organizează o nouă reuniune pe tema situației din Ucraina/ Participă și Bolojan (surse)

Două surse diplomatice au declarat că ţările invitate sunt Norvegia, Canada, cele trei state baltice (Lituania, Estonia şi Letonia), Republica Cehă, Grecia, Finlanda, România, Suedia şi Belgia.

Unele ţări ar putea participa prin videoconferinţă, au declarat doi dintre diplomaţi. Palatul Elysee nu a răspuns imediat la solicitarea de comentarii din partea Reuters.

Surse politice de la București precizează pentru stiripesurse.ro că la reuniunea de la Paris va participa și președintele interimar Ilie Bolojan. Acesta va fi însoțit de Luminița Odobescu, fost ministru de externe și actual consilier prezidențial pe politică externă.

Ministerul Afacerilor Externe a precizat că Reuniunea de la Paris din data de 17 februarie a fost iniţiată de Preşedintele Franţei Emmanuel Macron, într-un format cunoscut ca Weimar Plus, care i-a inclus pe Preşedintele Consiliului European, Preşedinta Comisiei Europene, Secretarul General al NATO şi un număr de şefi de stat şi de guvern ai ţărilor din Europa care sunt sprijinitori majori ai Ucrainei.

”România, în calitatea sa dublă – vecinul european cu cea mai lungă frontieră cu Ucraina şi ţară care a oferit constant şi de la început un sprijin multidimensional, umanitar, economic şi militar ţării vecine, are un interes direct în continuarea susţinerii colective europene şi euro-atlantice pentru Ucraina, că răspuns la războiul brutal şi ilegal de agesiune din partea Federaţiei Ruse. Acest lucru a fost transmis clar participanţilor, în primul rând Preşedintelui Franţei, Emmanuel Macron, prin demersuri diplomatice”, arată MAE.

Totodată, România a fost reprezentată la reuniune prin intermediul Poloniei, care asigura preşedinţia rotativă a Uniunii Europene. Formate regionale cum sunt şi cele propuse şi animate de România, de exemplu B9 sau Iniţiativa celor 3 Mări, sunt o practică comună.

”România a fost informată asupra conţinutului discuţiei. Urmează noi reuniuni la care România va participa”, subliniază MAE.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Acţiuni de protejare a păsărilor sălbatice din Deltă, pe fondul temperaturilor scăzute

VIDEO ‘SUA nu au nicio intenţie să reducă numărul de trupe din Europa de Est’ – Țara care reprezintă interesele României la Paris dă asigurări Bucureștiului