Șeful campioanei crede că divinitatea ar putea să-l pedepsească pentru că s-a lăudat în repetate rânduri. Becali anunță că se va spovedi înaintea meciului și poate așa Dumnezeu îi va trece cu vederea trufia.
”Am emoții, mi-e teamă pentru că m-am mândrit prea mult. Ce să fac? Ce vrei să fac? Eu recunosc, dar Domnul mă vede că sunt păcătos și mândru. Ce să fac? Trufia nu o pot stăpâni. Îmi dau seama după aia și cer iertare. Chiar azi (n.r.- duminică) m-am spovedit: `Uite, m-am mândrit la fotbal, am zis nu știu ce…`.Se zice că dorința de dreptate este un dușman al omului. Știi de ce?
Pentru că atunci când își dorești dreptate, nu l-ai iertat. Dacă l-ai iertat, pentru ce să mai vrei dreptate? Înseamnă că-i porți pică. Păi, normal (n.r.- dacă o să spovedească înaintea meciului cu PAOK). O să mă spovedesc de mândrie pentru că am vorbit cu voi. Domnul știe că eu am o trufie de-asta lumească: `Doamne, știu că tu faci totul, dar la oameni mă mai dau și eu mare`”, a declarat Gigi Becali, la emisiunea Digi Sport Special.