Premierul Ciolacu intervine direct în scandalul legal de frații Tate: ‘SUA nu au făcut nicio solicitare către România’

„SUA nu au făcut nicio solicitare către România cu privire la situația juridică a unor cunoscuți influenceri străini anchetați de autoritățile române. Nu au existat solicitări nici în timpul discuției MAE – Richard Grenell, nici după aceasta! România & SUA împărtășesc aceleași valori privind drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor”, scrie Ciolacu pe Facebook.

Amintim că stiripesurse.ro a publicat în exclusivitate informația că un oficial SUA a fost deja în România și a avut o întâlnire cu frații Tate.

Administraţia de la Washington a exercitat presiuni asupra autorităţilor române să ridice restricţiile de călătorie pentru influencerul Andrew Tate, un susţinător al preşedintelui Donald Trump, care se confruntă cu acuzaţii penale în Bucureşti, a informat luni Financial Times.

Andrew şi fratele său Tristan Tate, care au dublă cetăţenie, americană şi britanică, au fost arestaţi în România în 2022 şi acuzaţi de trafic de persoane, spălare de bani, precum şi de formarea unui grup infracţional organizat. Aceştia susţin că sunt nevinovaţi.

Cazul fraţilor Tate a fost adus în discuţie pentru prima dată de oficialii americani într-o convorbire telefonică cu guvernul român săptămâna trecută şi apoi de emisarul special al lui Trump, Richard Grenell, când s-a întâlnit cu ministrul de Externe Emil Hurezeanu la Conferinţa de Securitate de la München, afirmă trei surse citate de cotidianul Financial Times.

O a patra persoană a declarat că a fost făcută o cerere pentru a returna paşapoartele fraţilor şi a le permite să călătorească în timp ce aşteaptă finalizarea procedurilor judiciare.

Ministrul român de externe, Emil Hurezeanu, a refuzat să comenteze schimbul de replici cu Grenell. Purtătorul său de cuvânt a declarat că Hurezeanu a iniţiat întâlnirea şi că cei doi „se cunosc de mult timp”, deoarece ambii au fost ambasadori la Berlin în timpul primei preşedinţii Trump.

Purtătorul de cuvânt nu a comentat discuţiile lor specifice, dar a spus: „Instanţele româneşti sunt independente şi funcţionează pe baza legii, există un proces echitabil”.

Grenell a declarat că nu a avut „nicio conversaţie substanţială” cu Hurezeanu, care „m-a văzut pe hol” în Munchen şi „a cerut o întâlnire”. „Îi susţin pe fraţii Tate, aşa cum reiese din tweet-urile mele disponibile public”, a adăugat el.

Luna aceasta, Grenell a scris pe X că România a fost „cel mai recent exemplu” al modului în care fondurile plătite de Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) au fost „folosite ca armă împotriva oamenilor şi politicienilor care nu erau woke”. Administraţia Trump a redus plăţile USAID şi a încercat să concedieze mulţi dintre angajaţii acesteia.

ASPA Bucureşti: Anotimul rece se dovedeşte fatal pentru mulţi câini bătrâni sau bolnavi, care au fost abandonaţi / Două femele, salvate în ultimele zile / În cazul uneia, prognosticul medicilor este rezervat

Un tânăr de 18 ani, fără permis, a furat o mașină lăsată cu cheia în contact și neasigurată