Invocarea interesului poporului pentru a justifica un interes personal sau de grup este o atitudine abuzivă și ipocrită, dacă nu chiar o impietate, spune președintele CCR, Marian Enache, în replică pentru cei care contestă anularea alegerilor și spun că reprezintă poporul, potrivit Mediafax.
„Fidelitatea față de voința poporului și față de țară este sacră. Cu toții respectăm acest principiu al legitimității reprezentării poporului în Parlament. Mandatul reprezentativ al celor aleși trebuie exercitat, însă, cu bună-credință, în scopul realizării intereselor fundamentale ale întregii comunității de cetățeni, nu numai ale acelei părți care i-au votat sau a partidelor politice pe care îl reprezintă, cu ignorarea interesului național. Aceasta este rigoarea și spiritul Constituției și a statului de drept, pe care nu le putem negocia sau tranzacționa după variațiile scopurilor de partid. Potrivit unui fruntaș al PNȚCD, Corneliu Coposu, principiile și valorile statului de drept nu pot fi negociate, ele trebuie aplicate”, spune, într-un interviu acordat www.juridice.ro, Marian Enache.
Președintele CCR afirmă că, în accepțiunea constituțională, „nici grupurile politice, nici alte grupuri care promovează diverse interese în societate nu se pot identifica în integralitate cu voința generală și cu etosul unui popor, dar nici cu identitatea națională, cu specificul național, cu ființa organică a unui popor”.
„Aceasta deoarece un popor reprezintă componenta vie a unei națiuni care, pe de o parte, s-a format în istorie și cuprinde atât generațiile trecute, cât și generațiile viitoare, iar, pe de altă parte, exprimă o comunitate culturală, etnică, istorică și politică ce nu poate fi de niciun grup și de nicio persoană care nu pot exercita suveranitatea în nume propriu [art. 2 alin. (2) din Constituție]. Cred că generațiile actuale nu pot fi antitetice cu aspirațiile fundamentale ale generațiilor precedente ale căror realizări reunite formează identitatea noastră națională și prefigurează orizontul spre care trebuie să ne îndreptăm. Nu este vorba numai despre o responsabilitate a momentului, ci despre una față de toate generațiile de până la noi și cele de după noi. Este vorba chiar despre responsabilitatea națiunii române, despre viitorul ei și despre dăinuirea ei în istorie. Față de aceste comandamente ale istoriei naționale nu putem adopta o conduită abdicativă sau de vendetă în urmărirea unor scopuri egoiste de grup. Partidocratia trebuie să slujească imperativele istorice ale națiunii române și proiecțiile de viitor ale acesteia, și nu să și le subordoneze pentru scopurile lor partizane. În opinia mea, invocarea interesului poporului pentru a justifica un interes personal/de grup este o atitudine abuzivă și ipocrită, dacă nu chiar o impietate. Ideea de popor, unicul titular al suveranității naționale, impune în mod corelativ ideea unui profund respect și a unei venerații și nu poate fi amalgamată cu interesele vremelnice ale unor grupuri/persoane, indiferent de ideologiile de la care se revendică”, încheie Enache.