Plenul Camerei Deputaţilor a votat, miercuri, cu 196 voturi pentru, 99 împotrivă şi 2 abţineri, proiectul de lege privind controlul utilizării spaţiului aerian naţional, care permite doborârea dronelor în spaţiul aerian românesc. Social-democratul Daniel Suciu le-a răspuns, în dezbaterea din plen, celor din Opoziţie care au votat împotriva proiectului, întrebându-i dacă vor să cadă drone pe şcoli şi în oraşe. Proiectul de lege merge la Senat, for decizional în acest caz, Camera Deputaţilor fiind prima Cameră sesizată.
Deputata AUR Geanina Şerban a declarat, în plen, că a votat împotriva ”transferului autorităţii armatei române”.
”Am văzut în presă, cu toţii, că avem generali corupţi”, a precizat Şerban. ”Probabil v-a speriat discursul domnului vicepreşedinte (JD Vance, vicepreşedintele SUA, n.r) în care vă acuză că aţi încălcat democraţia, că aţi sprijinit o lovitură de stat şi acum veniţi cu un proiect şi aţi votat un proiect împotriva siguranţei naţionale”, a arătat deputata AUR.
Social-democratul Dan Suciu a declarat, în plen, că proiectul de lege adoptat este despre apărarea României. ”Ce vreţi, colegi din Opoziţie care vorbiţi de transfer de suveranitate şi nu este adevărat şi nu este despre acest lucru, ce vreţi, să ne cadă dronele pe şcoli, să ne cadă dronele în oraşe şi să daţi din umeri, după aceea, că Parlamentul nu şi-a făcut treaba? Exact asta se întâmplă acum”, a arătat Suciu.
”Vă deranjează că avem poliţie aeriană externă care apără România? Să ştiţi că această retorică nu este la vestul României ci este la estul României”, a completat el.
Potrivit raportului comisiei de apărare, iniţiativa legislativă are ca obiect de reglementare măsuri pentru controlul utilizării spaţiului aerian naţional, stabilind autorităţile şi instituţiile care au competenţe în luarea măsurilor de prevenire şi contracarare a utilizării spaţiului aerian naţional de către aeronave, sisteme de aeronave fără pilot la bord şi alte vehicule aeriene.
”Astfel, se va crea un nou cadru de cooperare şi coordonare la nivelul autorităţilor şi instituţiilor care au competenţe în gestionarea şi monitorizarea spaţiului aerian naţional, precum şi de asigurare a respectării regulilor de utilizare a acestuia, ceea ce contribuie la creşterea siguranţei şi securităţii aviaţiei”, preciza comisia de apărare
Preşedintele comisiei de apărare, Mihai Weber, arăta într-un comunicat oficial că, în contextul creşterii imprevizibilităţii acţiunilor unor actori care utilizează spaţiul aerian fără respectarea normelor de drept internaţional, precum şi pe fondul dezvoltării tehnologice, riscul producerii unor incidente a crescut exponenţial, iar ameninţările utilizării neautorizate s-au multiplicat. ”Iniţiativa adoptată astăzi generează o întărire a capacităţii naţionale de control şi apărare a spaţiului aerian, abordând într-o manieră integrată măsurile de prevenire şi contracarare a utilizării neautorizate prin crearea unui cadru de cooperare şi coordonare la nivel interinstituţional şi aliat”, sublinia Weber.
Potrivit preşedintelui comisiei de apărare, prevederile legii reglementează responsabilităţile şi competenţele autorităţilor implicate, asigurând intervenţia forţelor de apărare în strictă conformitate cu normele constituţionale şi internaţionale.
”Sunt prevăzute explicit regulile de angajare, gradualitatea şi proporţionalitatea modului de acţiune, adaptate în funcţie de nivelul ameninţării, având în vedere ca măsurile să nu genereze alte riscuri, prioritatea fiind protejarea vieţii persoanelor. De asemenea, au fost reglementate competenţe pentru fiecare măsură care poate fi dispusă, astfel încât procesul de luare a deciziei să fie flexibil şi adaptat la timpul de reacţie la riscurile şi ameninţările specifice în spaţiul aerian, uneori de ordinul minutelor”, arăta Weber.
”Comisia pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Camera Deputaţilor îşi reafirmă angajamentul pentru protejarea intereselor naţionale şi va sprijini orice iniţiativă care poate contribui la acest deziderat. Apărarea integrităţii teritoriului naţional, inclusiv a spaţiului aerian naţional suveran este o sarcină permanentă în timp de pace, iar noua legislaţie este esenţială pentru prevenirea şi contracararea ameninţărilor la adresa siguranţei cetăţenilor şi securităţii naţionale”, menţiona Mihai Weber.