Liderul extremei drepte din Cehia, inculpat pentru promovarea de afișe rasiste

„Au fost iniţiate proceduri penale” împotriva parlamentarului de 52 de ani de origine japoneză, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei, la o săptămână după ridicarea imunităţii parlamentare.

Acest fost om de afaceri şi proprietar al unei agenţii de turism, care este şef al partidului SPD din 2015, a fost vizat de plângeri ale unor cetăţeni din cauza afişelor publicate pe internet şi postate pe stradă în timpul campaniei pentru alegerile europene din iunie 2024.

„Aducerea ‘chirurgilor’ nu va rezolva problemele din sectorul sănătăţii”, se scria pe afişul care îl înfăţişa pe bărbatul de culoare cu aspect ameninţător.

Un alt afiş arăta doi băieţi romi, cu ţigări în gură, cu mesajul: „Se spune că ar trebui să mergem la şcoală, dar părinţilor noştri nu le pasă”.

Mişcarea de extremă-dreapta Libertate şi Democraţie Directă (SPD), care are 20 din cei 200 de membri ai parlamentului, se opune cu înverşunare sosirii migranţilor din Orientul Mijlociu şi Africa în Europa.

Partidul, care este în favoarea ieşirii din UE şi NATO, şi-a apărat afişele, invocând atacurile recente comise de refugiaţi în Germania şi Austria vecine.

„Ţările din vestul, sudul şi nordul Europei nu mai pot fi considerate sigure”, a transmis SPD pe site-ul său, precizând că îşi sprijină „pe deplin” liderul. „Nu vom ceda, nu ne vor reduce la tăcere!”, a adăugat formaţiunea politică.

Tomio Okamura, care a candidat pentru preşedinţia Republicii Cehe în 2013, riscă până la trei ani de închisoare.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Guvernul anunță vouchere de 20.000 de euro: Poți depune dosarul până pe 3 martie

‘Dezastru și catastrofă sunt cuvintele potrivite pentru închiderea USAid’. Avertismentul experților din sănătate cu privire la o următoare pandemie