Trump a impus un control strict asupra executivului, lăsând în urmă eşecurile constante ale primului său mandat. Cu sprijinul magnaţilor tehnologiei, aşa-numiţii „tech bros” (care îi desemnează pe miliardarii din Silicon Valley – n.r.), precum Elon Musk, care capătă de altfel tot mai multă putere pe zi ce trece, Trump a reuşit să guverneze prin ordine executive, împingând Congresul SUA în plan secund.
De când s-a întors la Casa Albă, Trump a semnat circa 70 de ordine executive, o cifră fără precedent în ultimii 40 de ani.
Aceste măsuri urmăresc, în multe cazuri, extinderea puterilor executivului prin încercări, de exemplu, de a revoca cetăţenia obţinută automat la naşterea pe teritoriul SUA a copiilor imigranţilor ilegali – un drept consacrat de Constituţie -, de a îngheţa cheltuielile federale şi de a închide mai multe agenţii guvernamentale.
Republicanii, care controlează ambele camere ale Congresului, abia dacă au dat semne de rezistenţă. Partidul Republican din prezent este foarte diferit de cel care l-a primit pe Trump cu braţele deschise în 2017 şi acum oricărui legiuitor îi este teamă să-l provoace pe preşedinte pentru a nu-şi pierde mandatul în faţa unui candidat susţinut de Trump în procesul alegerilor primare.
„Inundaţi zona”
Ritmul lui Trump este copleşitor, iar democraţii, în minoritate în ambele camere, încă se mai gândesc cum să răspundă.
Spre deosebire de primul său mandat (2017-2021), de această dată Trump a implementat cu mai multă precizie o strategie concepută de fostul strateg şef al Casei Albe şi fost consilier în primul mandat al lui Trump, Stephen Bannon, cunoscută drept „flood the zone” (inundarea zonei – n.r.), care constă în a copleşi opoziţia şi mass-media cu o avalanşă de acţiuni care le împiedică să reacţioneze la timp.
Pentru a schimba faţa SUA, Trump a eliminat programele care vizează promovarea diversităţii, echităţii şi incluziunii diverselor grupuri şi a lansat o ofensivă împotriva transexualilor, interzicând femeilor trans să concureze în sporturile feminine.
În plus, prin reconfigurarea administraţiei publice, Trump încearcă să demonteze ceea ce a numit în mai multe rânduri „deep state” (statul profund – n.r.), pe care îl învinovăţeşte de eşecurile din primul său mandat.
În acest fel, cu Musk în fruntea Departamentului pentru Eficienţa Guvernului (DOGE), el a tăiat fonduri pentru organizaţii cheie, precum Biroul pentru Protecţia Financiară a Consumatorului (CFPB, în engleză), creat după criza financiară din 2008 pentru a proteja consumatorii de practici abuzive.
Imigraţia, urgenţă naţională
O altă bătălie importantă a lui Trump este imigraţia. Chiar în ziua în care a preluat mandatul, la 20 ianuarie, Trump a declarat urgenţă naţională la graniţa cu Mexic şi a trimis 15.000 de soldaţi pentru a „securiza” acea graniţă şi a respinge aceste „forme de invazie”.
În interiorul graniţelor SUA au început să fie efectuate arestări masive de imigranţi fără acte, aproape o mie de persoane fiind arestate într-o singură zi şi, în multe cazuri, fiind returnate în ţările lor de origine.
Primele deportări au avut loc pe 24 ianuarie, când peste 150 de persoane au fost transportate cu două avioane militare în Guatemala.
În Columbia au fost transportaţi 110 imigranţi cu două avioane la 27 ianuarie, după ce preşedintele columbian Gustavo Pedro a cedat la capătul unei dispute cu Trump. Într-o primă fază, Petro a refuzat să permită aterizarea aeronavelor care aveau la bord columbieni deportaţi, dar a ajuns în cele din urmă să le accepte după ameninţările venite de la Washington de a impune tarife de 25% la produsele columbiene.
În războiul său împotriva migraţiei, Trump a mai ordonat amplasarea a 30.000 de paturi la baza navală de la Guantanamo pentru a reţine aici imigranţii ilegali; primii zece astfel de imigranţi au ajuns la Guantanamo pe 4 februarie.
În dorinţa sa de a reda măreţia Americii, conform sloganului său „Make America Great Again”, o altă bătălie a lui Trump a fost să redenumească Golful Mexicului drept „Golful Americii”, pentru care a stabilit 9 februarie ca zi oficială. Acest lucru i-a înfuriat pe vecinii mexicani.
În plus, Trump a retras SUA din diferite organizaţii şi acorduri internaţionale. În ziua sosirii la Casa Albă, Trump a anunţat că retrage SUA din Acordul de la Paris privind Clima, din Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), precum şi din Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). De asemenea, a suspendat ajutorul de la USAID, instituţia care oferă ajutor ţărilor în curs de dezvoltare.
Tarifele, ca instrumente de presiune
În această primă lună la putere, Trump a folosit tarifele ca instrument de presiune pentru a obţine concesii.
Tarifele au permis avantaje în domeniul comerţului, dar şi în sfera migraţiei şi securităţii, forţând fiecare ţară să se aşeze şi să negocieze direct cu Statele Unite.
La 1 februarie, după mai multe ameninţări, Trump a impus primele tarife de 25% pentru Canada şi Mexic, precum şi tarife de 10% pentru mărfuri din China.
După negocieri succesive, ambii vecini ai SUA au reuşit să amâne cu o lună intrarea în vigoare a noilor tarife. În schimb, în China, tarifele au intrat în vigoare după trei zile şi gigantul asiatic a răspuns cu taxe vamale între 10% şi 15% la anumite produse americane.
Războiul comercial al lui Trump a continuat cu aluminiul şi oţelul, aplicând tarife de 25% la importuri.
Expansionism combinat cu izolaţionism
Pe plan internaţional, Trump a dinamitat din nou politica externă americană, perturbând eforturile predecesorului său, Joe Biden, de a reinstaura Statele Unite ca „far” al democraţiei globale şi de a revitaliza alianţele tradiţionale, în special cu Europa.
În această primă lună la putere, Trump a demonstrat că poate fi încadrat cu greu în ideologiile tradiţionale. Nu se teme să combine idei izolaţioniste, precum tarifele, cu ambiţii expansioniste, ameninţând să preia controlul asupra Groenlandei, Canadei şi Canalului Panama.
Orice merge atât timp cât îşi pune în aplicare motto-ul de a pune „SUA pe primul loc” şi dorinţa de a impune „pacea prin forţă”, o formulă „resuscitată” de pe vremea preşedintelui Ronald Reagan în anii 1980 şi pe care Trump a adaptat-o la „realpolitik-a” sa.
Stilul său este însă pur tranzacţional, aplicând în politică principiile pe care le-a învăţat în lumea afacerilor imobiliare. Scopul său este ca SUA să iasă mereu câştigătoare, chiar dacă asta înseamnă sacrificarea alianţelor, iar Trump nu ezită să pună condiţii pentru a obţine acest lucru, precum cererea sa ca Ucraina să renunţe la resursele naturale în schimbul asistenţei militare.
Trump a încercat în mai puţin de o lună să obţină pacea atât în Ucraina, cât şi în Gaza.
În Ucraina, Trump a rupt frontul unit pe care SUA şi UE l-au menţinut împotriva Rusiei în cei trei ani de război şi a optat pentru negocieri directe cu Moscova, excluzându-i pe europeni, dar şi pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, pe care a ajuns să-l insulte pe faţă, numindu-l „dictator”.
În Gaza, el a propus ca SUA să preia controlul asupra enclavei pentru a o transforma într-un proiect imobiliar pe care l-a numit „Riviera Orientului Mijlociu”, fără ca palestinienii strămutaţi să mai aibă vreodată dreptul de a se întoarce aici, idee care a provocat respingere din partea aliaţilor tradiţionali ai Washingtonului din regiune, precum Egiptul, Iordania şi Arabia Saudită.
Cu această atitudine, Trump a lăsat clar să se înţeleagă faptul că, la al doilea mandat al său, nu va exista nicio ezitare: strategia lui va fi să preseze pe toată lumea, atât în interiorul, cât şi în afara SUA, pentru a-şi impune voinţa, conchide EFE.
