Trump a făcut aceste declarații în avionul prezidențial, în fața jurnaliștilor, în ciuda faptului că Washingtonul a impus de la începutul lunii februarie taxe vamale suplimentare de 10% pentru toate produsele importate din China.
În 2020, Statele Unite au „încheiat un acord comercial excelent cu China”, a mai subliniat Donald Trump. El a declarat că are o relație „excelentă” cu omologul său chinez, Xi Jinping.
Întrebat despre remarcile președintelui american, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez al Afacerilor Externe, Guo Jiakun, i-a cerut acestuia să reducă tensiunile.
„Războaiele comerciale și vamale nu creează câștigători și nu fac decât să dăuneze intereselor oamenilor din întreaga lume”, a spus el, în timpul unui briefing de presă. „Ne opunem ferm impunerii unilaterale a taxelor de către Statele Unite. Cele două părți ar trebui să își rezolve problemele respective prin dialog și consultare, pe baza egalității și a respectului reciproc”, a adăugat el.
De la începutul celui de-al doilea mandat al său, președintele american a făcut din impunerea taxelor vamale principalul instrument al politicii sale de reducere a deficitului comercial american.