Președintele PMP, Eugen Tomac: Nicușor Dan, opțiunea cea mai sănătoasă la alegerile prezidențiale

Nicușor Dan este singurul om onest din clasa politică românească, spune, la RFI, președintele PMP, Eugen Tomac. În opinia eurodeputatului, ”Călin Georgescu nu este un candidat de neglijat, dar alegerile se câștigă cu 50% plus unu din voturi”.

Eugen Tomac spune că ”cetățenii români au dat un semnal foarte clar la alegerile prezidențiale, vor altceva de la clasa politică, vor un politician care nu depinde de partide. Singurul om onest din clasa politică, de altfel, cel mai votat politician din România este primarul general al Capitalei, care și-a asumat această candidatură și care corespunde profilului unei Românii oneste, necuplată la interesele partidelor și un om care a demonstrat că poate schimba lucrurile chiar și în cele mai complicate scenarii”.

În opinia sa, ”Nicușor Dan corespunde așteptărilor majorității cetățenilor români, plus că este pro-occidental convins și din acest punct de vedere cred că este opțiunea cea mai sănătoasă pentru oferta electorală pe care o putem avea la alegerile prezidențiale din 4 mai”.

Întrebat unde crede că se vor duce cele peste două milioane de voturi primite de Călin Georgescu în primul tur, Eugen Tomac a răspuns: ”Georgescu nu este un candidat de neglijat, dar alegerile se câștigă cu 50% plus unu din voturi și eu cred că în România, marea majoritate a cetățenilor își doresc stabilitate, predictibilitate și instituții funcționale, nu să ne concentrăm energiile pe proiecte care nu au nimic în comun cu realitățile din România, de la canalul spre Marea Caspică și alte asemenea povești pe care le-a prezentat opiniei publice candidatul pe care lumea îl știe. Nu este de neglijat, dar evident că bătălia electorală va fi una extrem de complicată”.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Locuitorii dintr-un cartier din Craiova reclamă din nou poluare în zonă / Imagini cu cenuşă aruncată în aer, distribuite online / Mesaj către primar – FOTO

Rezultatele LOTO de joi, 20 februarie 2025 – Numerele norocoase extrase