Daniel David, întrebat cum ar trebui să abordeze părinţii problema consumului de droguri: Pur şi simplu având grijă ca în familie să transmită valori care sunt incompatibile cu consumul de droguri


Ministrul Educaţiei, Daniel David, afirmă că rolul familiei în prevenirea consumului de droguri este foarte important. Părinţii ar trebui ”să transmită valori care sunt incompatibile cu consumul de droguri”, dar şi să discute foarte mult cu copiii. Dacă nu se pricep să ofere informaţii şi explicaţii copiilor, părinţii ar trebui să ceară ajutorul specialiştilor, mai crede ministrul.

Întrebat, vineri seară, la Medika Antidrog, cum ar trebui să abordeze părinţii problema condumului de droguri, ministrul Educaţiei, Daniel David, a afirmat: ”Pur şi simplu având grijă ca în familie să transmită valori care sunt incompatibile cu consumul de droguri. În acelaşi timp, să discuţi, sigur, în funcţie de nivelurile de dezvoltare psihologică cu copiii, ce înseamnă consumul de droguri, riscurile la care se expun, chiar dacă poţi să ai un câştig psihologic, experienţial, pe termen scurt”.

Ministrul crede că este important ca, dacă nu se descurcă, părinţii să ceară ajutor.

”Nu toţi părinţii se pot pricepe la aceste lucruri, să apeleze specialiştii care există în şcolă, la consilierii şcolari care sunt pregătiţi în domeniul psihologie când au primit nişte informaţii. De asemenea, sunt multe alte centre, ONG-uri care oferă astfel de suport pentru părinţi, iar psihologul şcolar, chiar dacă nu poate el să facă faţă şi să discute cu toţi părinţii interesaţi, ştie unde sunt aceste resurse şi poate să orienteze părinţii spre aceste resurse”, a mai declarat ministrul Educaţiei.

 

Ordonanţa pentru plafonarea preţurilor la energie şi gaze naturale, supusă dezbaterii publice

Ministrul Educaţiei crede că trebuie controlat spaţiul din jurul şcolilor, pentru a preveni consumul de droguri: Dacă nu reuşim să împingem din jurul şcolilor dealerii, dacă nu reuşim să blocăm intrarea în şcoală a drogurilor, avem o problemă