Noi reduceri de personal printre bugetari. Ministrul Finanțelor: ‘Sute de persoane vor pleca în 2025’

„La Ministerul Finanțelor am început acel proces de reducere prin plecări naturale, toate plecările din sistem sunt ținute fără compensare prin angajare, este prima decizie”, a spus Tánczos Barna, marți, la Digi24, conform Mediafax.

El a spus că dacă se menține ritmul de plecări, ministerul se va încadra în bugetul redus cu 5%.

„Vom avea probabil sute de persoane care vor pleca din sistem în cursul anului 2025 și dacă păstrăm acest trend ne putem încadra exact în bugetul redus cu 5% inclusiv la nivelul Ministerului Finanțeor, acea reducere pe care am aplicat-o la majoritatea ministerelor prin aprobarea bugetului pe 2025”, a mai spus ministrul.

Tanczos Barna: Am înghețat salariile și pensiile pentru a le putea plăti

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, confirmă că România a înregistrat în ianuarie un deficit bugetar cuprins între 0,5% și 0,6%, reprezentând aproximativ 11,5 miliarde de lei. Situația nu este „ieșită din comun”, spune ministrul, fiind cauzată în mare parte de plățile amânate din decembrie.

„Am procedat la înghețarea acestor salarii și acestor pensii tocmai pentru a avea siguranța că ele vor fi plătite în 2025 și că ne vom încadra într-un deficit de 7% pentru a reintra pe un trend de normalitate și de reducere a deficitului”, a declarat ministrul marți, la Digi 24.

Acesta a subliniat că măsurile de austeritate sunt necesare pentru stabilizarea situației fiscale a țării.

Ministrul a spus că presiunea cheltuielilor din 2024 se resimte și în acest an, prin anualizarea cheltuielilor pe salarii și pensii, dar a asigurat că măsurile adoptate vor permite încadrarea în ținta de deficit asumată.

„Acest lucru se întâmplă și în ianuarie, se va întâmpla și în februarie și va continua în martie până în decembrie. Aceste măsuri aprobate în decembrie și bugetul aprobat sunt recunoscute ca măsuri bune inclusiv de agențiile de rating”, a adăugat Tanczos Barna.

În ciuda perspectivei negative, România își menține ratingul de țară stabilă, recomandată pentru investitori, conform evaluării recente a agențiilor de rating. Ministrul a menționat că aspectele negative ale evaluării sunt legate mai degrabă de riscul politic și regional, decât de fundamentele economice ale țării.

„În această perioadă în care am avut un deficit foarte mare în 2024, stabilitatea este cea mai importantă și mesajul către investitori a venit inclusiv din partea Fitch, că rămâne o economie stabilă”, a concluzionat ministrul Finanțelor.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Incendiu la un han din localitatea Oituz

Consiliul Concurenţei: Porturile fluviale româneşti au o infrastructură slab dezvoltată,neadecvată pentru un transport fluvial modern şi au nevoie de investiţii