Conform Muzeului de Istorie Culturală al Universității din Oslo, runele au fost elementele fundamentale ale primei scrieri germanice în primele secole d.Hr. și au rămas în uz în Scandinavia până la sfârșitul Evului Mediu. Se consideră că germanicii s-au inspirat din alfabetul roman pentru a crea caracterele, însă originile exacte ale runelor și modul în care acestea au fost utilizate rămân în continuare neclare.
Pietrele runice găsite în Scandinavia poartă mesaje fascinante, cum ar fi cele despre o regină vikingă puternică sau avertismente legate de schimbările climatice reci, bazate pe evenimente din trecut. Totuși, majoritatea acestor pietre datează din perioada vikingilor, între 800 și 1050 d.Hr., iar exemplele de rune timpurii sunt destul de rare.
Arheologii care au descoperit cea mai veche piatră runică cunoscută în 2021, în timpul cercetărilor unui sit funerar antic din estul Norvegiei, au găsit o piesă mare acoperită cu inscripții runice. Însă, pe măsură ce cercetările de teren au continuat, au fost descoperite și fragmente suplimentare de gresie, unele cu inscripții runice asemănătoare, în alte morminte din apropiere.
Piesele rupte păreau să se potrivească între ele, iar unele inscripții de pe o piatră continuau pe alta, astfel că cercetătorii au realizat că fragmentele aparțineau unei singure pietre.
Se pare că piatra a fost spartă intenționat, având în vedere modul în care a fost fragmentată, iar bucățile individuale au fost plasate în diverse înmormântări ulterioare. De-a lungul timpului, pietrele runice au fost folosite ca memoriale sau pentru a marca evenimente importante. Noile descoperiri sugerează că utilizarea acestei pietre runice a suferit schimbări ritualice pe parcursul vremii.
Piesele de piatră, inclusiv descoperirea originală din 2021, au fost găsite îngropate alături de rămășițe umane incinerate, ceea ce a permis cercetătorilor să confirme că fragmentele de piatră runică sunt cele mai vechi documentate vreodată. Datarea cu radiocarbon a sugerat că acestea provin din perioada 50 î.Hr. – 275 d.Hr.
„Datorită rarității pietrelor runice descoperite în contexte arheologice clar databile, am avut foarte puține dovezi concrete despre utilizarea timpurie a scrierii runice pe piatră și despre vârsta primelor pietre runice”, a explicat Dr. Kristel Zilmer, profesor de runologie la Muzeul de Istorie Culturală al Universității din Oslo, coautor al studiului. „Fragmentele inscripționate … reprezintă o excepție rară și, în plus, includ un amestec remarcabil de inscripții multiple și alte marcaje – spre deosebire de tot ceea ce s-a descoperit până acum pe pietrele runice.”
Totuși, fragmentele ridică și noi mistere, inclusiv ghicitori enigmatice în inscripțiile runice care sunt greu de tradus, precum și indicii surprinzătoare cu privire la identitatea celor care au cioplit aceste pietre. Aceste descoperiri pot ajuta cercetătorii să înțeleagă mai bine modul în care pietrele runice au fost reutilizate de-a lungul timpului.
Arheologii au găsit inscripții runice pe diverse obiecte, cum ar fi un pieptene din os și un cuțit din fier, pe lângă pietrele runice, care aveau utilizări variate. Traducerea runelor este dificilă, deoarece limbile germanice pe care le reprezentau s-au schimbat de-a lungul timpului.
„Pietrele runice aveau probabil atât scopuri ceremoniale, cât și practice”, a explicat Zilmer. „Câmpul funerar și piatra originală ridicată sugerează o intenție comemorativă și dedicatorie, în timp ce utilizarea ulterioară într-o altă înmormântare evidențiază expresii pragmatice și simbolice ulterioare.”
Echipa de cercetare a început inițial să investigheze câmpul funerar Svingerud, care a oferit multiple descoperiri arheologice în trecut, în municipiul Hole din Norvegia (situat la 40 de kilometri nord-vest de Oslo), ca parte a „săpăturilor de salvare” efectuate înainte de construirea unei noi autostrăzi și căi ferate, a spus Dr. Steinar Solheim, profesor asociat de arheologie la Muzeul de Istorie Culturală al Universității din Oslo și autorul principal al studiului.
Inscripțiile de pe pietrele recuperate din situl Hole sunt deosebit de interesante, deoarece par să reflecte mai multe acte de inscripționare, „prezentând un amestec fascinant de scriere intenționată, inteligibilă, încercări de scriere și motive ornamentale sau asemănătoare scripturilor”, a declarat Zilmer.
Semnele necunoscute ar putea reprezenta variante timpurii ale runelor, însă cercetătorilor le este greu să stabilească momentul în care au fost realizate diferitele inscripții.
O secvență de pe piatra Svingerud, cunoscută acum sub numele de piatra Hole 2, iese în evidență în mod special: cuvântul sau numele unic Idiberug. Deși cercetătorii nu pot urmări un sens clar, ei presupun că ar fi vorba despre numele unei persoane, posibil o femeie.
„Textul începe cu cuvântul „eu”, urmat de numele inscripționerului, apoi de un verb care indică activitatea („a scris”) și, în final, de cuvântul „rune”, care se referă la inscripție ca întreg”, a explicat Zilmer.
„Numele celui care a scris runele este greu de identificat din cauza runelor slabe, de formă ambiguă și a suprafețelor erodate”, a adăugat Zilmer. „Am propus câteva lecturi posibile. Cea mai interesantă caracteristică este terminarea cu -u, ceea ce sugerează că ar fi fost un nume de femeie. Dacă aceasta este corectă, aceasta ar reprezenta cea mai veche înregistrare cunoscută a unei femei care a scris rune.”
În scrierea runică, terminația -u este feminină. În acest stadiu al cercetărilor, autorii sunt reticenți în a face o legătură directă între potențialul inscriptor de sex feminin de pe piatra Hole 3 și probabilul nume feminin Idiberug de pe piatra Hole 2.
Munca echipei de cercetători, care continuă să descopere fragmente mici suplimentare în 2023, rămâne în plină desfășurare, iar cercetătorii încă se străduiesc să găsească cel mai bun mod de a le pune împreună.
„Provocarea este că acesta nu este un puzzle complet – ne lipsesc porțiuni semnificative și există lacune evidente”, a explicat Zilmer. „Totuși, credem că ar trebui să fie posibil să determinăm câte dintre fragmentele mai mici ar putea fi conectate cu fragmentele mai mari sau între ele.”
Dr. Lisbeth Imer, curator și cercetător principal la Muzeul Național al Danemarcei, consideră că aceste pietre vor determina cercetătorii să își pună sub semnul întrebării modul în care înțeleg pietrele runice, care serveau de obicei ca monumente pentru a comemora numele oamenilor și pentru a le împiedica să dispară odată cu trecerea timpului. Deși Imer nu a fost implicată în acest nou studiu, este specializată în studiul runelor.
„Însă piatra Svingerud sfidează această percepție, deoarece a fost sculptată cu rune, apoi distrusă, apoi sculptată cu o nouă inscripție și așa mai departe”, a declarat Imer într-un e-mail.
„Așadar, poate că nu ar trebui să o privim ca pe o piatră runică, ci ca pe ceva complet diferit. Există încă multe mistere de rezolvat aici.”
