VIDEO Bolojan: Avem o unanimitate parlamentară pentru încheierea războiului și o majoritate pentru ajutarea Ucrainei

  • „A fost o perioadă complicată, energiile noastre au fost absorbite de situația de politică externă și apărare, situația din Ucraina și dialogului între SUA și aliații europeni.
  • Un subiect important a fost negocierea pentru Ucraina. Așa cum știți, SUA au făcut o pivotare pentru a relua dialogul diplomatic cu Rusia, iar în cadrul acestui dialog au început și discuțiile legate de Ucraina. Cu toții suntem de acord că discuțiile sunt un prim pas pentru o încetare a focului dar mai ales pentru o pace durabilă pe care ne-o dorim cu toții și ar însemna liniște la granițele noastre de Est.
  • În aceste discuții am susținut unele principii. O încetare a focului fără garanții de securitate pe termen lung poate să fie doar un intermezzo pentru un nou început al conflictului și dacă s-ar menține agresivitatea Rusiei și în perioada următoare Ucraina poate să fie doar prima victimă.
  • În ceea ce privește susținerea pentru Ucraina, în consultările care au avut loc ne-am exprimat disponibilitatea de principiu să susținem în continuare această țără, pentru că nu este doar o susținere a victimei împotriva agresorului, de fapt este o susținere pentru securitatea țării noastre.
  • În consultările care au avut loc pe această temă cu partidele politice, avem o unanimitate, toți ne dorim să înceteze războiului, o pace la graniță, dar în afară de abordările diferite există o majoritate parlamentară care susține atât din partea României dar și Europei acordarea unui sprijin pentru Ucraina, un sprijin financiar, un sprijin militar așa cum se va decide cel mai probabil săptămâna viitoare, există o majoritate care susține ca un reprezentant al Europei sa participe la aceste negocieri și este un lucru bun, deci acestea au fost direcțiile principale legate de războiul din Ucraina”, a declarat șeful interimar al statului.

Bolojan s-a consultat miercuri cu partidele şi formaţiunile parlamentare în vederea pregătirii poziţiei ţării noastre la reuniunea extraordinară a Consiliului European care va avea loc pe 6 martie.

VIDEO Toni Greblă a fost demis din functia de presedinte al AEP de Parlament

Foști șefi ai armatei americane critică măsurile ‘nesăbuite’ ale lui Trump: slăbesc securitatea noastră naţională