Traficul feroviar a fost reluat începând cu ora 23:52.
„Reamintim faptul că decizia închiderii circulaţiei a fost luată deoarece mecanicul trenului 9310 Roşiori Nord – Bucureşti Nord a observat o persoană decedată în gabaritul liniei, în zona HC Vârtoape, şi a oprit în faţa acesteia. Precizăm că organele de anchetă şi-au desfăşurat activitatea conform prevederilor legale care se aplică acestor situaţii, timp în care circulaţia trenurilor a rămas închisă. Regretăm disconfortul creat şi vă informăm că personalul responsabil a acţionat în zona incidentului, pentru reluarea circulaţiei pe distanţa Rădoieşti – Olteni în condiţii de siguranţă”, au anunţat reprezentanţii companiei.