Victor Ponta, atac la Ilie Bolojan, după summitul de la Londra: Poporul român poate decide, nu un președinte interimar

În opinia lui, Ilie Bolojan este un „senator la Bihor, oamenii din Bihor l-au votat”, astfel că nu ar trebui să decidă susținerea Ucrainei, susține Ponta.

„Părerea mea… a fost un bun administrator acolo. Dar de la bun administrator la Bihor, la a angaja viitorul României, e o mare diferență. Și asta numai poporul are voie să decide”, a mai spus el.

Ponta a precizat, de asemenea, că aceste decizii ar trebui decise prin referendum, iar dacă ar fi ales președinte al României, ar face referendumurile obligatorii.

VIDEO Ilie Bolojan anunță creșterea bugetului pentru apărare după Summit-ul de la Londra. Se menține sprijinul pentru Ucraina

„Hai s-o spunem foarte direct, pe Bolojan nu l-a votat nimeni”, a mai spus Victor Ponta, duminică seara, la România TV.

Ilie Bolojan a participat, duminică, la summitul pentru Ucraina, la invitația premierului britanic Keir Starmer, la Londra, alături de lideri europeni, premierul Canadei și oficiali din Turcia.

Preşedintele interimar Ilie Bolojan a susţinut duminică o declaraţie de presă după participarea la Summitul liderilor privind Ucraina, organizat la Londra de prim-ministrul Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord.

„În urmă cu o oră și jumătate s-a încheiat la Londra întâlnirea de coordonare în vederea organizării Consiliului European de săptămâna viitoare, din data de 6 martie, și a unei întâlniri, în data de 7, cu țările care nu fac parte din Uniunea Europeană, dar care își doresc o abordare a soluției războiului din Ucraina care să dea o pace sigură. În această întâlnire, în afara schimburilor de opinii și de puncte de vedere, s-au convenit câteva aspecte.

În primul rând, până la încheierea focului, deci la realizarea unui armistițiu, menținerea sprijinului financiar și militar pentru Ucraina.

Meciul Rapid-FCSB: Elias Charalambous – Noi am fost echipa care a avut marile ocazii

Tânăr reținut după ce a distrus ușa unui club dintr-o localitate vâlceană cu o drujbă – De la ce a pornit totul