Doliu în sportul românesc. Felicia Țilea, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat după o grea suferință

Felicia Țilea a început sportul de performanță de la o vârstă fragedă, iar la 12 ani a fost prima dată remarcată. A fost legitimată de-a lungul carierei la Steaua, Dinamo, Rapid și Zalău.

Fostul său antrenor a declarat că fosta atletă s-a confruntat cu probleme uriașe.

„Zi tristă pentru sportul din România. Fosta atletă Felicia Țilea Moldovan, pe care sunt mândru că am avut-o ca sportivă, a pierdut ultima și cea mai importantă competiție. A plecat după o grea suferință. Sportivă și femeie puternică, cu un caracter și voință puternice, a lăsat în Cartea de Aur a atletismului românesc rezultate deosebite la competițiile internaționale. Sincere condoleanțe familiei. Dumnezeu să o odihnească în pace”, a spus Nicu Lăpușan, conform sportulsalajean.ro.

În 1995, a devenit primul Cetățean de Onoare al municipiului Zalău.

Medalia de aur la Universiada de Vară din 1995

vicecampioană mondială la Göteborg în 1995

medalie de bronz la Campionatul European din 1994

Cel mai bun rezultat mondial la aruncarea suliței în 1996 – 69,26 metri (cu vechiul tip de suliță)

Clasarea pe locul 5 la Campionatul Mondial de la Atena în 1997

În 2008, la aproape 41 de ani, a participa la a patra sa Olimpiadă, la Beijing

Se anunță o ploaie de foc asupra Ucrainei – Rușii s-ar pregăti să lanseze 500 de drone pe zi

Michel Platini: ‘Tot nu înțeleg pentru ce sunt cercetat’