Întrebat dacă va suspenda ajutorul militar pentru Ucraina, președintele american, Donald Trump, s-a arătat inițial sceptic în a vorbi despre subiect: „Nu vorbim despre asta acum”, a spus el.
„Trebuie să facem un fel de înțelegere și cu Rusia, dar și cu Ucraina”, a adăugat ulterior președintele SUA, luni, într-o conferință de presă.
Totuși, el a menționat că este nevoie de consimțământul țărilor europene: „Cred că este important”.
„Toată lumea trebuie să intre în aceeași cameră, să zicem, și înțelegerea poate fi făcută foarte rapid. Iar dacă cineva nu vrea să facă o astfel de înțelegere, aș spune că persoana respectivă nu va mai fi pe lângă noi foarte mult timp”, a punctat Trump.
Potrivit lui, Rusia ar vrea să ajungă la o înțelegere, la fel ca „oamenii din Ucraina”, „pentru că ei au suferit mai mult decât oricine”,