Fonduri de peste 100 milioane de euro pentru tineri și seniori: Condițiile pe care trebuie să le îndeplinești pentru a intra în posesia banilor

Marcel Boloș, ministrul MIPE, a explicat pe rețelele de socializare importanța acestor proiecte, subliniind că acestea vor face parte din Programul Incluziune şi Demnitate Socială 2021-2027. „Prin Programul Incluziune şi Demnitate Socială 2021-2027, lansăm în consultare publică două apeluri de proiecte care aduc sprijin concret copiilor şi tinerilor care ies din sistemul de protecţie specială, precum şi vârstnicilor care au nevoie de îngrijire la domiciliu”, a transmis ministrul.

Unul dintre programele propuse vizează sprijinul pentru tinerii care au crescut în centrele de plasament și care, la momentul ieșirii din sistem, se confruntă cu mari dificultăți în a-și construi o viață independentă. În acest sens, MIPE propune alocarea a 50 de milioane de euro pentru a oferi locuințe protejate modernizate, consiliere și mentorat, sprijin psihosocial, cursuri de formare profesională și integrare pe piaţa muncii. De asemenea, tinerii vor avea acces la servicii medicale, pentru a le sprijini în tranziția către o viață autonomă, conform bugetul.ro.

Cel de-al doilea proiect are ca scop sprijinirea seniorilor care necesită îngrijire la domiciliu, având în vedere provocările cu care se confruntă aceștia, precum singurătatea, boala și lipsa serviciilor adecvate de îngrijire. Bugetul pentru acest program este de 110 milioane de euro și va fi folosit pentru a asigura servicii de îngrijire la domiciliu, inclusiv sprijin pentru activitățile zilnice (igienă personală, hrănire, mobilizare), ajutor pentru cumpărături și menaj, dar și servicii complementare precum îngrijire medicală, reabilitare, terapie ocupaţională, consiliere socială și juridică.

Aceste două inițiative vor viza mii de persoane vulnerabile din România, oferindu-le oportunități esențiale pentru o viață mai bună și mai demnă. Programul Incluziune şi Demnitate Socială 2021-2027 își propune să sprijine integrarea socială a tinerelor și seniorilor, contribuind la combaterea sărăciei și marginalizării acestora.

„Pentru mulţi dintre tinerii care părăsesc sistemul de protecţie, momentul în care trebuie să înceapă o viaţă pe cont propriu este unul de incertitudine şi teamă. Fără sprijin, fără o locuinţă, fără un loc de muncă, ajung să fie expuşi sărăciei şi marginalizării. În acelaşi timp, seniorii noştri se confruntă adesea cu singurătatea, boala şi lipsa unor servicii de îngrijire adecvate. Pentru ei, vrem să extindem serviciile de îngrijire la domiciliu, să formăm îngrijitori şi să le oferim un trăi demn, în siguranţă”, a concluzionat Marcel Boloș.

Cele două proiecte sunt acum în consultare publică, iar odată aprobate, ele vor contribui semnificativ la îmbunătățirea calității vieții celor mai vulnerabile grupuri din România.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Honda va produce următoarea generaţie de vehicule Civic în Indiana, nu în Mexic, din cauza tarifelor impuse de SUA

Criticat în termeni duri de Trump, Zelenski insistă la ‘poarta’ SUA: ‘Lucrăm împreună cu America!’