Conform deciziei adoptate, alegătorul care, din motive obiective, cauzate de boală sau invaliditate, atestate prin înscrisuri, nu se poate deplasa la sediul secţiei de votare organizată în ţară poate depune cerere pentru a vota prin intermediul urnei speciale.
Cererea trebuie să fie însoţită fie de adeverinţa eliberată de medicul de familie al alegătorului netransportabil, fie de copia oricărui act medical sau oficial din care rezultă situaţia care atrage imposibilitatea deplasării la sediul secţiei de votare, respectiv boala ori starea de invaliditate, nefiind necesar ca documentele să cuprindă în mod expres sintagma „persoană netransportabilă”.
Ea va fi depusă fizic la secţia de votare arondată prin intermediul oricărei persoane. Pentru a primi cererile, preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare vor asigura permanenţa la sediul secţiei de votare, în preziua votării, între orele 18:00 – 20:00.
Prin excepţie, cererile pentru a vota prin intermediul urnei speciale şi documentele prevăzute pot fi depuse, prin intermediul oricărei persoane, şi la biroul electoral judeţean sau al sectorului municipiului Bucureşti, cel mai târziu la data de 2 mai, ora 17:00, fizic sau prin mijloace electronice şi, respectiv, pentru turul al doilea – cel mai târziu la data de 16 mai, ora 17:00.
În această situaţie, cererea poate fi semnată electronic, sau poate fi transmis exemplarul scanat sau fotografiat al cererii semnate olograf.
În cazul în care alegătorul care solicită exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege sau se constată că documentele depuse de către acesta sau în numele acestuia sunt incomplete, acesta este înştiinţat, de îndată, prin grija preşedintelui biroului electoral judeţean, al sectorului municipiului Bucureşti sau al biroului electoral al secţiei de votare la care a fost depusă cererea, după caz.
Şi alegătorii care, în ziua alegerilor, se află în ţară şi care, din cauza specificului activităţii pe care o desfăşoară, nu se pot prezenta la secţia de votare, îşi pot exercita dreptul de vot prin intermediul urnei speciale. În această situaţie, cererea pentru a vota prin intermediul urnei speciale va fi însoţită de o adeverinţă emisă de angajator din care rezultă că, în ziua alegerilor, alegătorul nu poate părăsi locul de muncă în intervalul orar 07:00-21:00. Nu este obligatorie ştampilarea adeverinţei de către angajator.
Totodată, pot solicita exercitarea dreptului de vot prin intermediul urnei speciale şi alegătorii internaţi într-o unitate sanitară publică sau privată, cămin pentru persoane vârstnice ori alte asemenea aşezăminte sociale publice sau private, precum şi aparţinătorii acestora sau aparţinătorii persoanelor fără drept de vot internate într-o asemenea unitate.
Cererile în acest caz pot fi depuse cel mai târziu în preziua votării, până la ora 12:00, la biroul electoral judeţean sau al sectorului municipiului Bucureşti, prin intermediul oricărei persoane, fizic sau prin mijloace electronice.
Conducătorii unităţilor respective aduc la cunoştinţa alegătorilor din asemenea unitate, cu suficient timp înainte de preziua votării, de faptul că pot vota prin intermediul urnei speciale, îi asistă să întocmească cererile, să realizeze copii ale actelor necesare, precum şi să depună documentele fizic sau prin e-mail.
În cazul aparţinătorilor, cererile pentru a vota prin intermediul urnei speciale vor fi însoţite de o adeverinţă eliberată de conducătorii unităţilor din care să reiasă imposibilitatea deplasării aparţinătorului la sediul secţiei de votare cauzată de necesitatea asistării unei persoane internate sau cazate într-o asemenea unitate.
De asemenea, persoanele deţinute în baza unui mandat de reţinere sau arestare preventivă şi persoanele care execută o pedeapsă privativă de libertate, dar care nu şi-au pierdut drepturile electorale votează prin intermediul urnei speciale, potrivit procedurii prevăzute în această decizie.
Cererile se depun la directorii penitenciarelor sau ai locurilor de deţinere, sau la o persoană desemnată în acest sens, cel mai târziu în preziua votării, ora 09:00, care asigură depunerea lor cel mai târziu în preziua votării, ora 13:00, la biroul electoral judeţean sau al sectorului municipiului Bucureşti, fizic sau prin mijloace electronice.
Persoanele aflate în arest la domiciliu îşi exercită dreptul de vot prin intermediul urnei speciale, în condiţiile în care depun o cerere în acest sens, cel mai târziu în preziua votării, între orele 18:00 – 20:00, la biroul electoral al celei mai apropiate secţii de votare.
Echipa care se va deplasa cu urna specială va fi formată din cel puţin 2 membri ai biroului electoral al secţiei de votare.
Este interzisă deplasarea echipei la alte adrese decât cele prevăzute în extrasul de pe listele electorale întocmit de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare. Echipa nu poate primi noi cereri pentru a vota prin intermediul urnei speciale, nu poate modifica sau completa datele înscrise de preşedintele biroului electoral al secţiei de votare în extrasul de pe listele electorale.
Cererile pentru a vota prin intermediul urnei speciale formulate pentru primul tur al alegerilor pentru Preşedintele României din anul 2025 nu sunt luate în considerare cu ocazia celui de-al doilea tur de scrutin. Alegătorii aflaţi în această situaţie trebuie să depună noi cereri dacă optează pentru a vota la al doilea tur de scrutin prin intermediul urnei speciale.