Sorin Grindeanu a anunțat de când încep lucrările la Autostrada litoralului: Dacă nu mă înșel

”Alternativa Techirghiol. Cred că undeva la sfârşitul anului 2024 a fost termenul de depunere. Dacă nu mă înşel sunt 11 oferte. În luna aprilie vom desemna câştigător. În aprilie vom desemna câştigătorul. E concurenţă. Cum am spus, sunt 11 companii, 11 oferte. E un proiect, de asemenea, important pentru noi”, a anunţat, marţi, într-o conferinţă de presă la Constanţa, Sorin Grindeanu.

Proiectul ”Autostrăzii litoralului”, cunoscut şi sub denumirea ”Alternativa Techirghiol”, vizează contruirea unui drum de mare viteză pe o lungime de 30,59 kilometri, valoarea contractului fiind, potrivit datelor furnizate de ministrul Transporturilor la finalul anului trecut, de 4,36 miliarde lei fără TVA. Contractul prevede proiectarea şi execuţia noului drum în termen de 48 de luni, 12 luni fiind alocate proiectării şi 36 de luni pentru execuţie.

Traseul ”Alternativei Techirghiol” va traversa oraşele Techirghiol şi Eforie şi comunele Cumpăna, Agigea, Topraisar, Tuzla şi 23 August din judeţul Constanţa, urmând a se va desfăşura pe amplasament nou, fără a folosi porţiuni de drum existente.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Israelul nu iartă – Liderul militar al Hezbollah a fost ucis

Alexandru Petrica, medic revenit din Spania: Dacă stai să te gândeşti la bani, deja ai pornit greşit. Important este să te gândeşti la meseria pe care o faci / Important este să vedem care sunt aşteptările pacientului, ce îşi doreşte pacientul de la noi