Crin Antonescu: Cineva ca Mircea Lucescu este evident o alegere bună, oricâţi ani ar avea / Pentru mine există Messi şi restul. Nimeni n-a oferit o cantitate mai mare de spectacol fotbalistic

Crin Antonescu a declarat, miercuri, că selecţionerul Mircea Lucescu este o alegere bună indiferent de vârstă, el precizând că tehnicianul “e o istorie”.

Întrebat în emisiunea „Prietenii lui Ovidiu” cum i se pare faptul că prima reprezentativă e pe mâinile unui antrenor care anul ăsta împlineşte 80 de ani şi dacă are încredere în echipa sa naţională, Antonescu a răspuns: “Cum să nu? Bun, eu sunt stelist, am fost stelist. Asta nu mă împiedică. Cine poate să nu îl aprecieze pe Mircea Lucescu, ca profesionist, ca minte a fotbalului, ca să spunem, conştiinţă fotbalistică în România? E o istorie întreagă. Lucescu e o istorie. Foarte multe lucruri au pierdut din calitate, inclusiv la politică, în România, odată cu trecerea timpului. Adică noi speram… acum 15-20 de ani, nemulţumiţi de unii politicieni din epocă, să se schimbe generaţiile şi să vină ceva crescut în alte condiţii, educat, pregătit. Nu prea s-a întâmplat aşa. Şi la fotbal. Cineva ca Mircea Lucescu este evident o alegere bună, oricâţi ani ar avea, dacă e în putere, dacă doreşte să facă aceste lucruri şi cred că, cel puţin deocamdată, rezultatele o confirmă”.

Potrivit acestuia, “fotbalul românesc e într-o spectaculoasă şi greu de explicat revenire”.

”Noi am atins aşa un pic, şi cu echipele de club, şi cu naţionala, şi cu interesul fizic viu în stadion, un pic aşa fundul acum câţiva ani, după care au început să apară totuşi nişte rezultate, au început să apară ambiţii, a început să apară o emulaţie şi o susţinere publică pentru echipele româneşti şi echipele naţionale, culminând cu ce s-a întâmplat la campionatul european, unde nu doar prezenţa echipei naţionale, dar prezenţa publicului a fost… Dar asta face totuşi să vedem, şi mă bucură enorm, să vedem stadioane pline sau aproape pline. Să vedem din nou derbiurile noastre locale aici, ca pe vremuri aproape. Şi în sensul acesta şi naţionala, beneficind sigur şi de anumite conjuncturi favorabile, să aibă alte ambiţii, alte aspiraţii. Deci văd cu ochi buni chestiunea asta în condiţiile în care, după cum ştim foarte bine, este foarte greu acum pentru ţări europene din lumea a doua, a treia fotbalistică să păstreze un campionat puternic, să vândă bine jucători. Bun, dacă eşti Croaţia, e altceva, dar nu suntem Croaţia”, a afirmat candidatul coaliţiei PSD – PNL – UDMR la alegerile prezidenţiale.

Antonescu a vorbit şi despre idolul său în fotbal: “Pentru mine există Messi şi restul. Nu în sensul că nu există jucători uriaşi (…) Repet, după tot ce am văzut, după toate înregistrările, nu e vorba de numărul de goluri sau de trofee la Messi. E vorba de faptul că nimeni n-a oferit, pentru mine, opinia mea, o cantitate mai mare de spectacol fotbalistic decât acest… omuleţ care e încă în activitate şi sper să fie şi la anul. Eu mă gândesc mult la fotbalişti şi îmi pare rău, aşa e istoria, sunt mari fotbalişti care n-au luat balonul de aur, de exemplu”.

O culturistă în vârstă de 20 de ani a murit din cauza deshidratării: ‘ Lua pastile extrem de periculoase’

Preluarea Royal Mail de către EP Group, companie a miliardarului ceh Daniel Kretinsky, întârziată din cauza unor probleme de reglementare în România