Zelenski încearcă să-l îmbuneze pe Trump: Ucraina şi SUA au convenit să poarte noi discuţii

Ucraina şi SUA au convenit asupra unor noi discuţii „într-un viitorul apropiat”, a declarat miercuri şeful de cabinet al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, Andrii Iermak, după o convorbire cu consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui american Donald Trump, Mike Waltz, relatează agenţiile AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.

Cei doi oficiali au „schimbat puncte de vedere asupra chestiunilor de securitate şi alinierii poziţiilor” şi de asemenea au „discutat despre noi măsuri de întreprins pentru a ajunge la o pace justă şi durabilă” în Ucraina, potrivit unei postări a lui Iermak pe Telegram.

„Am convenit ca echipele noastre să se întâlnească într-un viitor apropiat pentru a continua această activitate importantă”, a adăugat colaboratorul preşedintelui Zelenski.

Acesta din urmă a salutat după convorbirea celor doi oficiali o „mişcare pozitivă” în cooperarea cu SUA. „Astăzi, echipele noastră ucraineană şi americană au început să lucreze pentru o întâlnire (…) Există o mişcare pozitivă. Sperăm la primele rezultate săptămâna viitoare”, a spus preşedintele ucrainean în mesajul său către naţiune, mesaj pe care-l prezintă în fiecare seară de când a început războiul cu Rusia.

Trump a oprit luni ajutorul militar acordat Ucrainei de SUA, încercând astfel să-l determine pe preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski să adopte o atitudine mai conciliantă faţă de un acord de pace cu Rusia, după altercaţia verbală pe care ei au avut-o vineri în Biroul Oval, unde Trump i-a reproşat lui Zelenski lipsa voinţei de pace şi l-a avertizat că dacă nu încheie un acord cu Rusia nu va mai putea conta pe sprijinul SUA, în timp ce preşedintele ucrainean a insistat ca ţara sa să primească garanţii de securitate.

Eşecul acestui summit nu a permis nici semnarea acordului americano-ucrainean prin care Statele Unite vor avea un acces preferenţial la resursele minerale ucrainene, acord de care Trump a condiţionat sprijinul pentru Ucraina.

Totuşi, marţi seară, preşedintele american a declarat că a primit din partea omologului său ucrainean o scrisoare prin care acesta şi-a exprimat disponibilitatea de a veni la masa negocierilor şi de asemenea de a semna acordul privind exploatarea mineralelor ucrainene.

La rândul său, Zelenski a postat pe reţeaua socială X un mesaj în care afirmă că el şi echipa sa sunt pregătiţi să lucreze „sub conducerea puternică a preşedintelui Trump pentru a obţine o pace durabilă”.

Într-un interviu acordat miercuri postului Fox News, consilierul Waltz a descris scrisoarea lui Zelenski drept „un prim pas bun, pozitiv”, adăugând că în prezent oficialii poartă discuţii cu privire la data, locul şi echipa de negocieri care să desfăşoare tratative pentru încheierea războiului.

„Cred că dacă putem stabili aceste negocieri şi să avansăm către aceste negocieri şi, de fapt, să punem pe masă unele măsuri de sporire a încrederii, atunci preşedintele va analiza cu atenţie ridicarea acestei pauze” în furnizarea de arme şi muniţii către Ucraina, a mai spus consilierul Casei Albe.

Între timp, directorul CIA, John Ratcliffe, a confirmat tot miercuri că, în plus faţă de suspendarea ajutorului militar american, Trump a ordonat de asemenea „o pauză” în furnizarea de informaţii militare către Ucraina.

Această decizie este de natură să afecteze atât operaţiunile ofensive cât şi pe cele defensive ale armatei ucrainene, care depinde de informaţiile culese cu ajutorul sateliţilor, dronelor de recunoaştere şi avioanelor spion ale SUA pentru a supraveghea mişcările trupelor ruse şi a lovi ţinte ale acestora.

Directorul CIA şi-a exprimat însă speranţa că această suspendare a ajutorului militar şi informativ nu va dura mult, având în vedere cea mai recentă reacţie a preşedintelui ucrainean, ce pare să fi renunţat la atitudinea intransigentă faţă de negocierile cu Rusia.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Premierul britanic Keir Starmer intervine furtunos în cazul fraților Tate: ‘Trebuie făcută dreptate!’

Paulo Fonseca: ‘Mircea Lucescu este un mare antrenor, un punct de referință pentru mulți. Mulțumesc românilor care au ajutat Ucraina ‘