Mircea Fechet: Vom putea plăti începând de anul acesta o subvenţie la fiecare hectar de luciu de apă pentru fermele piscicole

”Astăzi în şedinţa de Guvern am adoptat o Hotărâre de Guvern legată de plata unui sprijin pentru fermele piscicole din România. Domeniul piscicol e unul în care s-a investit foarte puţin, în care sprijinul din partea statului a fost destul de mic în ultimii 30 de ani şi, drept dovadă, avem foarte puţine ferme piscicole şi suntem nevoiţi să importăm cea mai mare cantitate a peştelui pe care îl consumăm în România”, a declarat Mircea Fechet, joi seară, pe Facebook.

Vor beneficia de subvenţii fermele piscicole din ariile protejate.

”Vom putea plăti începând de anul acesta o subvenţie de 100 de euro la fiecare hectar de luciu de apă în fiecare an pentru acele ferme piscicole ce se află în arii naturale protejate şi care au anumite interdicţii”, a spus Fechet.

SUA vor folosi inteligența artificială pentru a revoca vizele studenților percepuți drept susținători ai Hamas

Vila Capo, fostul sediu central al Nordis din București, scoasă la vânzare. E cea mai scumpă vilă de pe piață