Sărbătorile zilei din 7 martie 2025 – Sf. Sfinţiţi Mc. Efrem, episcopul Tomisului, Vasilevs, Evghenie, Agatodor, Capiton, Elpidie şi Eterie, episcopi de Herson
Ortodoxe
Sf. Sfinţiţi Mc. Efrem, episcopul Tomisului, Vasilevs, Evghenie, Agatodor, Capiton, Elpidie şi Eterie, episcopi de Herson
Greco-catolice
Sf. ep. m. Efrem, Vasile, Eugen, Agatodor, Capiton, Eteriu şi Elpidiu din Cherson
Romano-catolice
Ss. Perpetua şi Felicitas, m.
În cel de-al şaisprezecelea al împărăţiei lui Diocleţian (284-305), patriarhul Ierusalimului a trimis mulţi episcopi în diferite ţări ca să vestească cuvântul lui Dumnezeu şi să propovăduiască pe Hristos.
„Dintre aceia, doi episcopi, Efrem şi Vasile, au mers în ţara Tavroschitiei; şi, ieşind în cetatea Cherson, s-au ostenit amândoi, propovăduind pe adevăratul Dumnezeu, la acel popor fără Dumnezeu, luminând pe cei întunecaţi cu întunericul închinării la idoli elineşti. După aceea Sfântul Efrem, lăsând pe chersoneni în grija Sfântului Vasile, a mers la sciţii care locuiau pe lângă Dunăre şi acolo, propovăduind, pe mulţi i-a întors la Hristos”. (Vieţile Sfinţilor)
Sfântul Sfinţit Mucenic Efrem a fost al doilea episcop cunoscut al Eparhiei Tomisului, care a ocupat un timp scaunul de păstor al Daciei Pontice, după atestarea sinaxarelor greceşti şi latine (secolul IV).
S-a născut în sudul Dunării, părinţii săi erau creştini şi l-au crescut în această credinţă. Mergând să se închine la Sfintele Locuri, a rămas acolo şi a fost făcut preot şi slujitor la una dintre biserici. Atunci, în Imperiul Roman, se slujea în limbile greacă, latină, siriană, şi tracă (besă).
A ajuns apoi ucenic al patriarhului Hermon al Ierusalimului (300-314) şi a fost pregătit din tinereţe să propovăduiască Evanghelia lui Hristos la popoarele „barbare” de la Gurile Dunării şi din jurul Pontului Euxin (Mării Negre). La începutul secolului IV a fost trimis de patriarhul Hermon să păstorească pe credincioşii daco-romani din Episcopia Tomisului, convertind la creştinism numeroşi daci, romani, goţi şi sciţi şi răscumpărând de la moarte mulţi sclavi, pe care apoi îi creştina.
În acel timp erau martirizaţi pentru credinţa în Hristos zeci de creştini ale căror sfinte moaşte episcopul Efrem le răscumpăra, le îngropa, înălţa biserici de lemn sau de piatră peste ele şi rânduia preoţi să slujească noaptea Sfânta Liturghie.
În marea persecuţie a împăratului roman Diocleţian din anii 304-305, episcopul Efrem a fost prins, întemniţat şi chinuit cumplit la Herson (Crimeea), pentru a se lepăda de adevăratul Dumnezeu şi a se închina idolilor. Mărturisind că este gata să-şi dea viaţa pentru Iisus Hristos, Mântuitorul lumii, i s-a tăiat capul în ziua de 7 martie, în anul 304.
Sfinţii mucenici Evghenie, Elpidie şi Agatodor, împreună cu Sfântul Vasile, au suferit moarte martirică în aceeaşi zi, 7 martie, în ani diferiţi.
În timpul Sfântului împărat Constantin cel Mare (306-337), a fost trimis la Herson de patriarhul Ierusalimului episcopul Eterie.
„Văzând Sfântul Eterie în Herson cumplita necredinţă a poporului, care nu îngăduia cât de puţin pe creştini în cetate, s-a dus la Constantinopol, la împăratul Constantin, şi s-a jeluit asupra necuratului popor din Herson, care strâmtora pe creştini. Iar împăratul a dat poruncă să locuiască creştinii în Herson în linişte şi să facă adunările lor, spre lauda lui Dumnezeu, fără nici o opreală, iar toţi cei ce li se vor împotrivi să se izgonească afară din cetate. Cu această poruncă împărătească, Sfântul Eterie, întorcându-se în Herson, a veselit foarte mult turma lui Hristos, iar necredincioşii s-au mâhnit şi s-au tulburat”. (Vieţile Sfinţilor)
După moartea Sfântului Eterie, a fost trimis în locul său, episcop al Bisericii din Herson, fericitul Capiton. Acesta a intrat într-un cuptor mare aprins, căci mulţimea poporului necredincios cerea de la dânsul semne, ca să-şi adeverească credinţa cu minune că este dreaptă, ca astfel şi ei să poată a se încredinţa.
„Aprinzându-se cuptorul foarte tare, sfântul episcop – pe când tot poporul privea la el -, şi-a pus omoforul şi se ruga lui Dumnezeu cu umilinţă ca să-şi arate puterea Sa cea dumnezeiască, precum altădată în cuptorul Babilonului, pentru încredinţarea poporului necredincios. După multă rugăciune, diaconul a strigat cu mare glas: ‘Să luăm aminte!’ Atunci arhiereul a intrat în cuptor şi a stat în văpaia aceea un ceas, rugându-se cu mâinile întinse spre cer, dar n-a primit nici o vătămare din acea văpaie mare de foc. Apoi, luând cărbuni aprinşi în felonul său, a ieşit la popor fără de nici o vătămare, şi toţi erau cuprinşi de mare mirare şi de frică, privind la acea slăvită minune – căci focul nu se atinsese nici de veşmintele lui, ba încă şi felonul plin de cărbuni aprinşi nu se aprinsese -, şi cu mare glas şi cu o gură au strigat: ‘Unul este Dumnezeu, Dumnezeul creştinilor, Cel mare şi tare, Care a păzit pe robul Său nears în cuptor’ „. (Vieţile Sfinţilor) (sursa: Vieţile Sfinţilor – paginiortodoxe.tripod.com; „Patericul românesc”, Arhimandrit Ioanichie Bălan, Ed. Sihăstria)
