Preşedintele destituit al Coreei de Sud a fost pus în libertate

Preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol a ieşit sâmbătă din centrul de detenţie din Seul, unde era închis din 15 ianuarie, după ce procurorii au decis să nu facă apel la o decizie a instanţei de a anula mandatul de arestare al liderului destituit pentru insurecţie, relatează Reuters.

Yoon rămâne suspendat din funcţie, în timp ce procesele sale penale şi de punere sub acuzare cu privire la impunerea de scurtă durată a legii marţiale, la 3 decembrie, continuă.

Vineri, Tribunalul Districtual Central din Seul a anulat mandatul de arestare al lui Yoon, invocând momentul punerii sale sub acuzare şi „dubii cu privire la legalitatea” procesului de anchetă.

„În primul rând, aş dori să mulţumesc Curţii Districtuale Centrale pentru curajul şi determinarea de a corecta ilegalitatea”, a declarat Yoon.

Avocaţii săi au declarat că decizia instanţei „a confirmat că reţinerea preşedintelui a fost problematică atât din punct de vedere procedural, cât şi ca temei”, numind hotărârea „începutul unui demers pentru restabilirea statului de drept”.

În ceea ce priveşte procesul de destituire a lui Yoon, Curtea Constituţională este aşteptată să decidă în zilele următoare dacă îl repune în funcţie sau îl demite.

Yoon, primul preşedinte sud-coreean arestat în timpul mandatului, se afla în arest din 15 ianuarie.

Sâmbătă, aproximativ 38.000 de susţinători ai lui Yoon s-au adunat la Seul, în timp ce 1.500 de persoane au demonstrat împotriva sa, a relatat agenţia de presă Yonhap, citând estimări neoficiale ale poliţiei.

Elena Lasconi: Crin Antonescu este în cădere / Din poziţia de preşedinte interimar, Bolojan o să tot crească / Aş vrea să văd mai mult curaj la Bolojan, dar am încredere în experienţa pe care o are în administraţie

Impresarul Pini Zahavi face presiuni la FC Barcelona şi Bayern Munchen pentru revenirea lui Neymar în Europa – presă