Activist civic: Instigarea la violenţă venită din partea unui demnitar, într-o societate care stă pe nişte tensiuni uriaşe, este circumstanţă agravantă. Într-un stat de drept normal, George Simion trebuie să plătească penal

Activistul civic Radu Hossu, decorat de preşedintele Volodimir Zelenski, afirmă că instigarea la violenţă într-o societate care „stă pe nişte tensiuni uriaşe” este un lucru grav, dar venită din partea unui demnitar este circumstanţă agravantă. George Simion, într-un stat de drept normal, trebuie să plătească penal pentru declaraţiile în care spune că cei care au comis lovitura de stat ar trebui „jupuiţi în piaţa publică pentru ce-au făcut” şi că „la cât de furioasă e lumea”, nu-şi poate „asuma nimic”.

„George Simion este într-o funcţie de demnitate publică, fiind deputat în Parlamentul României, astfel el îndeplinind un mandat de reprezentare a tuturor cetăţenilor României, nu doar al votanţilor săi. Din această funcţie decurg drepturi şi privilegii, cum ar fi indemnizaţia de parlamentar, dreptul la şofer – toate acestea fiind plătite din bugetul public la care eu şi tu cotizăm prin taxe şi impozite. Are şi drepturi speciale, în anumite cazuri, la protecţie din partea SPP, imunitate cu privire la declaraţiile politice (Constituţia României, Art 72, alin. 1) sau pensia specială de parlamentar. Are însă şi obligaţii: să respecte legile ţării, Constituţia, jurământul depus şi are şi obligaţia morală ca prin comportament să nu păteze integritatea funcţiei de demnitate şi mai mult, ca ales al poporului, are obligaţia de a se comporta ca un model în societate”, afirmă Radu Hossu.

Potrivit acestuia, „contrar a ceea ce spun unii, deputatul George Simion, nu are imunitate faţă de acte penale”, iar instigarea publică la violenţă este reglementată la articolul 368 al noului Cod Penal astfel: „Fapta de a îndemna publicul, verbal, în scris sau prin orice alte mijloace, la săvârşirea de infracţiuni se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amendă (sau de la 1 la 5 ani sau cu amendă în cazul funcţionarului public)”.

„Aici parchetul trebuie să se sesizeze din oficiu sau oricine poate face sesizarea. Au făcut-o deja Cătălin Teniţă şi un grup de colegi de-ai lui”, arată Radu Hossu.

Ce spune în fapt George Simion, potrivit lui Hossu? ”«La cât de furioasă e lumea, nu-mi mai pot asuma nimic» înseamnă că eu nu mai sunt responsabil pe acţiunile «lumii». Asta înseamnă că Simion cunoaşte bine starea generală de surescitare emoţională şi emoţia negativă pe care o are «lumea». În baza acestei emoţii, el, reprezentant al întregului popor român, ce face? Se foloseşte de această emoţie şi din postura de autoritate asumată şi prezumată, oferite de statutul de demnitar şi preşedinte de partid şi instigă la «ar trebui jupuiţi în piaţa publică», care este faptă penală şi NU este acoperită de imunitatea parlamentară”, explică Radu Hossu.

Activistul civic spune că George Simion, „pe fondul unei furii instaurate într-o parte a societăţii, cunoscând starea de fapt şi emoţională a acesteia, îi transmite că cei pe care îi consideră vinovaţi de „lovitură de stat” ar trebui „să aibă pielea separată de corp într-un loc public”.

„Cred că oricine înţelege că aceasta este instigare la omor, împotriva unor cetăţeni români care, în îndeplinirea muncii pe care o făceau, indiferent dacă au greşit sau nu, au dreptul la protecţie şi integritate fizică în societate, conferit prin Constituţia României şi nu numai. Astfel, George Simion este pasibil de închisoare cu executare dacă instanţa consideră că el este mai mult decât un cetătean şi mai apropiat de un funcţionar (unde pedeapsa este de până la 5 ani). În caz contrar, în cazul în care George Simion scapă fără începerea unei proceduri de anchetare penală care ulterior să ajungă (sau nu) în instanţă şi unde acesta să fie găsit vinovat (sau nu), răspunsul social va fi că este liber la vânătoare de oricine ni se pare nouă că nu este conform cu gândirea noastră, iar asta este cea mai periculoasă fază a escaladării violenţei online”, spune Radu Hossu/

Acesta adaugă că, dacă lui Simion nu i se deschide „urgent” dosar penal şi Parchetul „nu se mişcă cu celeritate şi nu comunică”, aceste violenţe şi ameninţări vor trece din mediul online, în mediul real, fizic.

Peste 50 de milioane de vehicule electrice vor circula pe şoselele din Europa, până în 2030 (raport)

Un medic diagnosticat cu cancer şi afecţiuni cardiologice: Mi se pun beţe în roate pe motiv că e posibil nu poată fi asigurată linia de gardă dacă eu fac doar 2 gărzi lunar/ Domnul manager doarme în patul lui noapte de noapte şi nu are cancer