Referitor la posibila decizie a CCR în privința candidaturii lui George Simion, Nicușor Dan a precizat că nu poate face predicții, dar a subliniat că își dorește ca acesta să intre în competiția electorală. „Nu pot să anticipez ce va decide CCR, dar mi-aș dori ca domnul Simion să intre în competiție pentru că reprezintă o parte din electorat”, a spus Nicușor Dan.
În ceea ce-l privește pe Călin Georgescu, Dan a afirmat că votul pentru acesta a fost unul „antisistem”, o reacție a cetățenilor împotriva partidelor tradiționale care au condus până acum. „Călin Georgescu a avut o campanie foarte interesantă, a dat niște mesaje foarte corecte despre problemele României. Votul poporului pentru Călin Georgescu a fost antisistem. Oamenii vor pe oricine altcineva decât partidele care au condus până acum”, a mai spus acesta.
Despre decizia CCR referitoare la candidaturile din alegerile care urmează în luna mai, Nicușor Dan a menționat că aceasta ar putea să nu fie definitivă și că, pentru el și echipa sa, principala preocupare sunt alegerile viitoare.
În ceea ce privește ascensiunea lui Pisaroglu pe platformele sociale, Nicușor Dan a indicat că fenomenul este nefirească, susținând că o postare de pe TikTok ar fi putut contribui la creșterea rapidă a lui Călin Georgescu. „Pisaroglu ar avea o creștere nefirească pe TikTok. O postare ar spune că el e în spatele creșterii lui Călin Georgescu”, a adăugat el.
Referindu-se la Pisaroglu, Nicușor Dan a spus că l-a cunoscut și că, în interacțiunile sale din vara anului 2020, l-a considerat un om civilizat și pro-occidental. „Îl cunosc, ne-am întâlnit de câteva ori. În interacțiunea mea cu el din vara lui 2020, mi s-a părut un om civilizat, pro-occidental”, a declarat primarul.