Deşi prognosticul său nu-i mai pune în pericol viaţa, suveranul pontif, în vârstă de 88 de ani, primeşte în continuare asistenţă respiratorie în timpul zilei şi o mască de oxigen noaptea, iar tabloul său clinic este în continuare descris ca fiind „complex”, conform ultimului buletin medical oficial publicat vineri.
Susţinătorii săi trimit scrisori „de la începutul spitalizării sale până astăzi”, potrivit unui comunicat al oficiului poştal, citat sâmbătă de AFP.
Acest „aflux” de corespondenţă este deosebit de vizibil la centrul de sortare Fiumicino, unde se află principalul aeroport din Roma, cu „până la 150 de kilograme de corespondenţă pe zi”, a declarat directorul acestuia, Antonello Chidichimo.
„În ultimele zile, afluxul de scrisori şi mesaje adresate papei Francisc a fost deosebit de intens, un semn de afecţiune şi apropiere din partea comunităţii internaţionale”, se arată în comunicatul de presă al Poştei, care se mândreşte cu faptul că joacă „un rol fundamental… în asigurarea faptului că fiecare mesaj de sprijin şi rugăciune ajunge la destinaţie”.
Vineri, vedete ale fotbalului internaţional i-au trimis mesaje de susţinere lui Francisc, de la brazilianul Neymar la croatul Ivan Rakitic, fără a-l uita pe căpitanul lui San Lorenzo, echipa favorită a papei argentinian, pe care a susţinut-o în Buenos Aires când era tânăr.
Un nou buletin medical anunţat pentru vineri seara a fost anulat, „deoarece medicii consideră că situaţia este stabilă şi că nu există noi evoluţii”, a explicat serviciul de presă al Vaticanului, potrivit căruia buletinele de sănătate, care erau emise zilnic atunci când Francisc se simţea cel mai rău, vor fi acum mai puţin frecvente.