Un proiect de listă de recomandări dezvoltat de oficiali diplomatici și de securitate sugerează o listă „roșie” de 11 țări ai căror cetățeni ar fi interziși categoric să intre în Statele Unite. Acestea sunt Afganistan, Bhutan, Cuba, Iran, Libia, Coreea de Nord, Somalia, Sudan, Siria, Venezuela și Yemen, au spus oficialii.
O propunere internă a administrației Trump enumeră următoarele țări ai căror cetățeni s-ar putea confrunta cu restricții la intrarea în SUA.
Oficialii, care au vorbit sub condiția anonimatului pentru a discuta despre deliberările interne sensibile, au avertizat că lista a fost elaborată de Departamentul de Stat în urmă cu câteva săptămâni și că schimbările sunt probabile până când va ajunge la Casa Albă.
Oficiali de la ambasade și birouri regionale de la Departamentul de Stat și specialiști în securitate de la alte departamente și agenții de informații au revizuit însă proiectul.
Proiectul de propunere includea, de asemenea, o listă „portocalie” a 10 țări pentru care călătoriile vor fi restricționate, dar nu întrerupte. În aceste cazuri, oamenii de afaceri bogați li s-ar putea permite să intre, dar nu și persoanelor care călătoresc cu vize de imigrare sau turistice.
Cetățenii de pe această listă o să fie, de asemenea, supuși interviurilor obligatorii în persoană pentru a primi o viză. Incluse sunt: Belarus, Eritreea, Haiti, Laos, Myanmar, Pakistan, Rusia, Sierra Leone, Sudanul de Sud și Turkmenistan.
Nivelul „galben” presupune ca cetățenii să își îmbunătățească conformitatea cu securitatea în termen de 60 de zile, altfel se vor confrunta cu noi restricții.
(Sursa: The New York Times)
Context
Când a preluat funcția pe 20 ianuarie, Trump a emis un ordin executiv prin care cere Departamentului de Stat să identifice țările „pentru care informațiile de verificare și screening sunt atât de deficitare încât să justifice o suspendare parțială sau totală a admiterii cetățenilor din acele țări”.
El a dat departamentului 60 de zile pentru a finaliza un raport pentru Casa Albă cu acea listă, ceea ce înseamnă că urmează să fie prezentată săptămâna viitoare. Biroul de Afaceri Consulare al Departamentului de Stat a preluat conducerea, iar ordinul a spus că Departamentele de Justiție și Securitate Internă și Biroul Directorului de Informații Naționale o să ajute în acest sens.
Rămâne de văzut dacă lista se va concretiza și implementa.