VIDEO Inima europeană din mijlocul României: Momente virale de la mitingul ‘EuRo Manifest’ din Piaţa Victoriei

O inimă umană pentru Europa

Unul dintre cele mai emoționante momente ale serii a fost formarea unei inimi uriașe de către participanți, chiar în mijlocul pieței, în timp ce Imnul Europei răsuna în difuzoare. Imaginile cu acest gest simbolic au devenit rapid virale pe rețelele de socializare, fiind distribuite de mii de oameni și comentate de personalități publice.

Tudor Chirilă: „Nu există incompatibilitate între România și Europa”

Printre cei care au susținut public evenimentul s-a numărat și artistul Tudor Chirilă, care a transmis un mesaj puternic despre importanța apartenenței României la Uniunea Europeană:

„Nu există incompatibilitate între România și Europa. E atât de simplu. Există România în Europa. Și merită să ne bucurăm un pic de asta în stradă.”

Artistul a subliniat că patriotismul nu trebuie pus în opoziție cu europenismul și că România a beneficiat enorm de pe urma integrării în UE, atât din punct de vedere economic, cât și al drepturilor și libertăților cetățenești.

Manifestul pentru Europa, un document de susținere a valorilor europene

Evenimentul a fost organizat de peste 40 de organizații civice din țară și diaspora, care au redactat Manifestul pentru Europa, un document semnat deja de mii de oameni – profesori universitari, personalități culturale, antreprenori, sportivi, angajați și studenți.

„România pe care o lăsăm copiilor noștri trebuie să fie cel puțin la fel de bună ca România pe care am primit-o. Nu o dictatură. Nu o autocrație. Nu un regim iliberal. Ci o democrație: imperfectă, dar perfectibilă.” – se arată în textul manifestului, redactat de scriitorul Radu Vancu.

Acest document va fi transmis partidelor pro-europene din Parlament, Guvernului, Administrației Prezidențiale, Parlamentului European și Comisiei Europene, cu un apel clar: „Susțineți concret parcursul european al țării noastre!”

Atmosfera a fost una pașnică și plină de emoție, participanții demonstrând că România rămâne ferm ancorată în valorile europene, chiar și în contextul ascensiunii populismului și al discursului ultranaționalist.

Manifestații și în alte orașe din România și Europa

Evenimente similare au avut loc și în alte orașe ale țării, precum Iași, Timișoara, Oradea și Brașov, dar și în capitale europene unde trăiesc comunități mari de români, precum Bruxelles, Londra și Dublin. Duminică, un nou miting este programat la Cluj-Napoca.

Prin această manifestație, participanții au dorit să transmită un mesaj clar: România este și va rămâne parte a Europei. Într-o perioadă marcată de provocări politice și economice, cetățenii au demonstrat că vocea lor contează și că valorile europene trebuie protejate.

Zeljko Kopic, prima reacție după ce Dinamo a fost învinsă de CFR Cluj

VIDEO Viral: Piedone, asaltat de fani în timpul controalelor: Amenzi usturătoare între selfie-uri, autografe și zâmbete largi