Arde cerul! Rusia și Ucraina continuă atacurile aeriene reciproce, iar diplomația pare neputincioasă

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat, joi, că sprijină, în principiu, propunerea Washingtonului privind un armistiţiu de 30 de zile cu Ucraina, dar că forţele sale vor continua să lupte până la îndeplinirea mai multor condiţii cruciale.

Ambele părţi au lansat de atunci puternice atacuri aeriene, iar pe câmpul de luptă Rusia a făcut progrese în a scoate forţele ucrainene din breşa lor de câteva luni din regiunea Kursk din vestul Rusiei.

Duminică dimineaţă devreme, trei persoane au fost rănite, între care un copil de şapte ani, într-un atac ucrainean cu drone în regiunea rusă de la graniţă Belgorod, a afirmat, pe Telegram, guvernatorul regional Viaceslav Gladkov.

Două dintre ele au fost rănite după ce o dronă a lovit casa lor, provocând un incendiu în districtul Gubkinsky al regiunii, în timp ce cealaltă persoană a fost rănită într-un atac cu drone asupra satului Dolgoye, a spus Gladkov.

Alexander Gusev, guvernatorul regiunii Voronej din sud-vestul Rusiei, a afirmat, pe Telegram, că unităţile de apărare aeriană au distrus peste 15 drone ucrainene deasupra regiunii. Deocamdată nu sunt raportări privind persoane rănite sau pagube, a spus Gusev.

Guvernatorul în funcţie din regiunea Rostov din sudul Rusiei a afirmat că unităţile de apărare au respins, peste noapte, un atac cu drone asupra regiunii, fără a fi raportaţi răniţi sau pagube.

content-image

În Ucraina, autorităţile au raportat mai multe atacuri cu drone ruseşti, inclusiv în regiunea Cernigău, din nord, unde pompierii se luptau cu un incendiu într-o clădire înaltă, provocat de un atac rusesc cu drone, a anunţat serviciul de stat pentru urgenţe din Ucraina.

Presa ucraineană a relatat despre o serie de explozii în regiunea din jurul capitalei Kiev, după ce forţele aeriene ale Ucrainei au emis avertizări privind un atac cu drone asupra Kievului şi a altor regiuni din centrul Ucrainei.

Până duminică, la ora 3.00 GMT, nu existau informaţii oficiale privind eventuale pagube în regiunea Kiev.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Jurnaliştii mai multor posturi guvernamentale de radio americane, trimişi în concediu pe o perioadă nedeterminată

Bătălia pentru metalele rare a ajuns și în Asia Centrală: China domină toată industria, dar din spate vin tare SUA și UE