Această idee, denumită „Proiectul Znamia” (care înseamnă drapel), avea scopul de a reduce dependența de electricitate pentru iluminatul public, de a facilita activitățile economice și de a îmbunătăți calitatea vieții în zonele aflate în întuneric timp de luni întregi.
Această inițiativă a fost testată pentru prima dată în 1993, când Rusia a lansat Znamia 2, un prototip de oglindă spațială cu un diametru de 20 de metri.
Ideea de a folosi oglinzi spațiale pentru iluminare artificială nu este una nouă. Încă din anii ’20, Konstantin Țiolkovski, unul dintre părinții cosmonauticii, a propus utilizarea unor structuri reflectorizante pentru a aduce lumină suplimentară pe Pământ. Însă abia după prăbușirea Uniunii Sovietice, în anii ’90, această idee a fost pusă în aplicare de către Roskosmos, agenția spațială rusă.
Mai mult decât atât, în 1923, pionierul german al rachetelor, Hermann Oberth, a propus ideea în cartea sa „Racheta în spațiul planetar”. Hermann Oberth, unul dintre pionierii rachetelor și ai zborului spațial, a realizat o demonstrație matematică privind modul în care o rachetă ar putea depăși gravitația Pământului, însă teoria sa a fost inițial respinsă de Universitatea Heidelberg.
Pe lângă aceasta, el a imaginat o vastă rețea de oglinzi concave reglabile, capabile să concentreze lumina solară într-un singur punct de pe Pământ. Oberth considera că un astfel de sistem ar putea preveni catastrofe, cum ar fi scufundarea Titanicului, oferind sprijin supraviețuitorilor. Totodată, el credea că aceste oglinzi ar putea avea aplicații în topirea ghețarilor ce blochează rutele maritime sau chiar în influențarea condițiilor meteorologice, scrie omofon.com.
În timpul Celui de-al Doilea Război Mondial, fizicienii germani au explorat posibilitatea utilizării oglinzilor spațiale în scopuri militare. Oamenii de știință de la centrul de cercetare din Hillersleben au început să dezvolte un proiect ambițios numit Sonnengewehr, sau „arma Soarelui”. Acest concept prevedea plasarea unei oglinzi gigantice pe orbită pentru a concentra razele solare asupra unor ținte de pe Pământ, având potențialul de a provoca incendii masive și de a evapora lacuri. Conform estimărilor cercetătorilor germani, această armă futuristă ar fi putut deveni funcțională în aproximativ 50 de ani.
În 1978, inginerul german Dr. Krafft Ehricke, specialist în tehnologia rachetelor, a propus un concept inovator care presupunea plasarea unor oglinzi gigantice pe orbită. Acestea ar fi avut rolul de a reflecta lumina solară în timpul nopții, permițând astfel fermierilor să continue lucrul non-stop. De asemenea, el a sugerat că aceste oglinzi ar putea direcționa lumina Soarelui către panouri solare de pe Pământ, oferind o sursă constantă de energie electrică. Ehricke a numit această idee revoluționară „Power Soletta”, considerând că ar putea aduce beneficii semnificative în domeniul agriculturii și al producției de energie regenerabilă.
Așadar, această idee de a folosi oglinzi imense pentru luminarea Siberiei în timpul lunilor întunecate de iarnă nu era una noua.
Furnizarea de lumină naturală în timpul nopții în regiunile afectate de iernile lungi și întunecate.
Reducerea consumului de energie electrică pentru iluminatul public și industrial.
Crearea unei alternative pentru situații de urgență, cum ar fi dezastrele naturale, unde iluminarea artificială ar fi esențială.
